ISU PRAHOVA.BULETIN INFORMATIV.9 martie 2021
În perioada 08 – 09 martie, pompierii din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 31 misiuni, din care 19 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 21urgenţe medicale şi o activitate de îndrumare şi control. Echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea unui incendiu, 4 recunoaşteri, 2 exerciţii, precum şi în alte 4 intervenţii în sprijinul comunităţilor, cum ar fi: deblocare persoane din locuinţe, asanare muniţie etc. 
22 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 4 accidente rutiere produse în localităţile Bucov (satul Chiţorani), Colceag (satul Inoteşti), Păuleşti (DN 1) şi municipiul Ploieşti (bulevardul Independenţei). 
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat 4 misiuni de recunoaştere în teren, la unităţile sanitare, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
Luni, 08 martie  a.c., în jurul orei 14.51, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” a desfăşurat o misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Muniţia a constat, în două grenade defensive fiind găsite într-o magazie a primăriei de pe raza localităţii Lapoş.
Specialiştii pirotehnicieni au asanat o suprafaţă de teren de aproximativ 500 metri pătraţi şi au acţionat pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea muniţiei în condiţii de siguranţă, aceasta urmând a fi distrus la o dată ulterioară.
Un cablu electric defect, neizolat corespunzător a produs pagube foarte mari într-o gospodărie din localitatea prahoveană Mizil. Evenimentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 00:47. La faţa locului au fost mobilizate 2 maşini de stingere şi o ambulanţă. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp, cuprinzând acoperişul şi plafonul locuinţei. În imobil locuia o mamă împreună cu cei doi copii, care din fericire au reuşit să iasă înainte ca flăcările să cuprindă întreaga locuinţă.
Un incendiu violent a mistuit o locuinţă şi anexele acesteia, din localitatea Brebu. Evenimentul a avut loc în data de 08 martie, ora 00:44. La faţa locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere, o descarcerare şi o ambulanţă. Incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, cuprinzând electronice, electrocasnice, obiecte de mobilier şi alte materiale textile. Incendiul, a izbucnit cel mai probabil, din cauza unui conductor electric defect, neizolat corespnzător sau cu izolaţia deteriorată ca urmare a unei acţiuni mecanice ori fizice.