Noile decizii aprobate de CJSU Prahova, impuse de rata de infectare din fiecare U.A.T. – 05 martie

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a întrunit vineri, 05.03.2021, într-o nouă şedinţă extraordinară, organizată în sistem audioconferinţă, pentru a supune dezbaterii şi aprobării Hotărârea nr. 15/2021, care vizează o serie de noi măsuri impuse de contextul actual al evoluţiei pandemiei cu noul coronavirus, şi Hotărârea nr.16/2021 prin care au fost actualizate scenariile privind desfăşurarea activităţilor didactice în unităţile de învăţământ din judeţ, începând cu data de 08.03.2021.

Prevederile Hotărârii nr. 15/2021 a CJSU se aplică în unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Prahova, pentru 14 zile, începând cu data de 08.03.2021. (Vedeţi ANEXA cu perioada aplicării restricţiilor)

În cadrul Hotărârii nr. 15/05.03.2021, membrii CJSU Prahova au aprobat punerea în aplicare a măsurilor specifice fiecărui interval de referinţă al incidenţei ratei cumulate prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Prahova.

Pentru UAT-urile unde rata de incidenţă este între 1,5-3/1000 de locuitori, sunt în vigoare următoare măsuri:

Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Măsurile specifice prevăzute de H.G. nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori:

  1. organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
  2. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
  3. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
  4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
  5. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
  6. măsurile prevăzute la pct. 4 şi 5 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
  • Pentru unităţile administrativ teritoriale unde Incidenţa cumulată ESTE mai mică sau egală cu 1,5/1000 locuitori se aplică următoarele măsuri:

Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Măsurile specifice prevăzute de H.G. nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 locuitori:

  1. organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  2. organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane;
  3. organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie;
  4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
  5. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
  6. măsurile prevăzute la 4 şi 5 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia de a informa persoanele fizice/ persoanele juridice/ autorităţile care au locuinţa/sediul social/ punct de lucru în aceste U.A.T-uri cu privire la obligaţia respectării măsurilor prevăzute de H.G. nr. 35/2021, cu modificările şi completările ulterioare.

——————–

Prin Hotărârea nr.16/2021, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, membrii CJSU Prahova au adoptat actualizarea scenariilor de funcţionare pentru 104 unităţi didactice, începând cu data de 08.03.2021. Deciziile au fost luate în baza propunerilor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Prahova, avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi de către Direcţia de Sănătate Publică Prahova.

Scenariile actualizate prin Hotărârea CJSU le puteţi consulta în imaginile ataşate.

 

 

 

 

 

 

Măsurile pentru diminuarea impactului riscului răspândirii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2 vor fi actualizate ori de câte ori situaţia o impune.

Toate hotărârile aprobate de C.J.S.U. Prahova pot fi consultate în varianta integrală pe site-ul www.isuprahova.ro

Sursa:Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova