IJP PRAHOVA .ACŢIUNE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII COVID 19
În ultimele 24 de ore, peste 450 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi reprezentanţi ai autorităţii locale au acţionat pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Au fost verificate peste 250 de obiective/locaţii (societăţi comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări),  fiind legitimate peste 2.300 de persoane şi verificate aproximativ 400 de autovehicule. În ultimele 24 de ore, pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 170 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 11.000 de  lei, 6 dintre acestea fiind aplicate conform Legii nr.55/2020 pentru nerespectarea interdicţiilor de circulaţie după ora 23:00.
 
Reamintim că este permisă circulaţia persoanelor, în intervalul orar 23:00-05:00, pentru următoarele motive: 
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente; 
deplasări în afara localităţii a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; 
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie. 
 
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteţi obligaţi să prezentaţi, la cererea forţelor de ordine, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteţi obligaţi să prezentaţi, la cererea forţelor de ordine, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. Declaraţia pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
În continuare, poliţiştii, împreună cu celelalte structuri ale MAI şi instituţii cu atribuţii de control, vor acţiona, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.