In  municipiul Ploieşti continua Campania de vaccinare împotriva COVID-19, etapa a II-a
 
Primăria Municipiului Ploieşti, prin Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că, în municipiul Ploieşti continua Campania de vaccinare împotriva COVID-19, etapa a II-a, conform prevederilor Hotărârii de Guvern Nr.1031 / 2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19.
 
În această etapă vor fi vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc şi persoanele care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale, după cum urmează:
 
Adulţii cu vârsta peste 65 de ani;
 Persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate. În conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria "boli cronice" se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni: diabet zaharat; obezitate; alte boli metabolice, inclusiv congenitale; afecţiuni cardiovasculare; afecţiuni renale; afecţiuni oncologice; afecţiuni pulmonare; afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down; afecţiuni hepatice moderate/severe; afecţiuni autoimune; imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.
Lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale;
Persoanele imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu;
Persoanele dializate.
 
             Programarea pentru vaccinare împotriva Covid-19, în etapa II :
 
          1.   Persoanele cu vârsta peste 65 de ani, se pot programa la vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 utilizând oricare din următoarele modalităţi:
prin medicul de familie;
individual;
prin contul unui aparţinător (pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane);
 telefonic prin call-center - 021 4144425; 
prin Serviciul Ajutoare Încălzire, Programe şi Incluziune Socială din cadrul Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, situat în municipiul Ploieşti,   str. Văleni, nr. 32 (în spatele sediului S.G.U. Ploieşti) , telefon 0749149966 şi 0749149969.
 
         2. Persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice se pot programa prin medicii de familie pe ale căror liste sunt înscrise. În cazul în care nu sunt înscrise la un medic de familie sau nu au acces la medicul de familie propriu, se pot înscrie:
 prin intermediul oricărui alt medic de familie;
 telefonic prin call-center - 021 4144425 , 
prin Serviciul Ajutoare Încălzire, Programe şi Incluziune Socială din cadrul Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, la numerele de telefon 0749149966 şi 0749149969.
 
     3. Lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale se înscriu prin intermediul angajatorului.
 
      4. Persoanele imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu, sunt înscrise prin intermediul Serviciul Ajutoare Încălzire, Programe si Incluziune Socială din cadrul Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, situat în municipiul Ploieşti, str. Văleni, nr. 32 (in spatele sediului S.G.U. Ploieşti) în lista cu persoanele imobilizate sau nedeplasabile, împreună cu asistenţii personali ai acestora (dacă au) şi cu membrii de familie care locuiesc în aceeaşi gospodărie, în baza deciziei personale.
 
              Pentru întocmirea listei mai sus menţionate, medicii de familie, care au în evidenţă persoane imobilizate sau nedeplasabile, au obligaţia să colaboreze activ cu Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti şi să transmită cu celeritate datele necesare centralizării pe adresa de e- mail aju@asscploiesti.ro .
 
5. Persoanele dializate se pot programa prin centrele de dializă.
 
             Reamintim faptul că, în România vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este voluntară şi gratuită. 
 
             Informaţii referitoare la campania de vaccinare împotriva Covid-19 se găsesc la https://vaccinare- covid.gov.ro.
Sursa:Comunicat Primaria Mun.Ploiesti
Foto cu caracter ilustrativ