
În anul 2020, s-au gestionat 15.318 intervenţii, dintre care 5369 situaţii de urgenţă şi 9949 SMURD, rezultând o medie de 41,96 / zi.
În anul 2020 echipajele specializate din cadrul structurilor de intervenţie ale inspectoratului au participat la un număr de 5369 acţiuni pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă cauzate de incendii, arderi necontrolate, alunecări de teren, inundaţii, asanări şi distrugeri de muniţie, salvări de persoane şi animale, etc în creştere faţă de anul 2019 cu 11,39%, respectiv cu 549 intervenţii.
Pentru cele 5369 situaţii de urgenţă la care s-a acţionat în anul 2020 echipajele specializate din cadrul structurilor de intervenţie au înregistrat un timp mediu de răspuns de 11,40 minute şi un timp mediu de intervenţie de 43,21 minute.
-
Intervenţia la incendii.
În perioada analizată echipajele specializate pentru intervenţie din cadrul structurilor de intervenţie au acţionat pentru localizarea, lichidarea şi înlăturarea efectelor negative a 559 incendii, în scădere faţă de anul 2019 cu 11,13%, respectiv 70 evenimente.
Din numărul total de intervenţii la care inspectoratul a participat, 41 intervenţii au fost în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, 12 în cooperare cu serviciile private pentru situaţii de urgenţă şi una gestionată de serviciile voluntar pentru situaţii de urgenţă.
Pe timpul acţiunilor de localizare, lichidare şi înlăturare a efectelor negative generate de incendii au fost salvate bunuri materiale în valoare de 195.061.400 lei, respectiv 42.404.652,17 euro.
Pentru gestionarea eficientă a incendiilor produse în anul 2020 inspectoratul a acţionat cu 920 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 130 autospeciale de capacitate medie, 3 autospeciale pentru salvare de la înălţime, 2 autocamioane de intervenţie, 1 motopompe, 34 alte tipuri de autospeciale, 146 ofiţeri, 4 maiştrii militari şi 5194 subofiţeri. Alte forţe: 195 SVSU/SPSU, 903 poliţie, 126 jandarmi.
În anul 2020 la nivelul unităţii administrativ-teritoriale a judeţului Prahova s-au înregistrat 898 arderi necontrolate, în general la vegetaţia uscată pe terenurile aflate în administrarea consiliilor locale, o scădere de 31,02% faţă de anul 2019, respectiv 404 evenimente.
Din numărul total de arderi necontrolate la care forţele de intervenţie din cadrul subunităţilor au acţionat pentru localizarea, lichidarea şi limitarea efectelor acestora, 60 de evenimente au fost în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă şi 1 în cooperare cu serviciile private pentru situaţii de urgenţă.
Pentru localizarea, lichidarea şi limitarea efectelor negative ale arderilor necontrolate inspectoratul a utilizat 1020 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 2 autocamioane de intervenţie, 1 motopompă şi 34 alte utilaje, 46 ofiţeri, 6 maiştrii militari, 4751 subofiţeri, personal SVSU/SPSU 344, poliţie 804, jandarmi 69.
Arderile necontrolate de vegetaţie uscată produse în anul 2020 au afectat o suprafaţă de 2218,11 hectare de teren.
-
Asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat
În anul 2020, echipajele SMURD Prahova au gestionat 9949 intervenţii, în scădere cu 9,61%, respectiv 1058 intervenţii faţă de anul 2019.
Graficul comparativ al intervenţiilor SMURD faţă de anul precedent:
TIPUL INTERVENŢIEI |
2019 |
2020 |
Ajutor medical de urgenţă |
9087 |
8227 |
Descarcerare |
615 |
532 |
Asistenţă persoane |
286 |
280 |
Alte situaţii |
70 |
246 |
Evenimente publice |
95 |
63 |
Deplasări fără intervenţie |
962 |
46 |
Întoarse din drum |
91 |
503 |
Alarme false |
71 |
52 |
TOTAL |
11007 |
9949 |
Număr persoane asistate, din care număr de copii asistaţi
An |
Persoane asistate |
Total persoane asistate |
Persoane predate la UPU |
Persoane predate la SAJ |
Persoane rămase la locul intervenţiei |
Persoane declarate decedate |
|||||
ADULTI |
COPII |
||||||||||
2019 |
9839 |
8954 |
885 |
6882 |
412 |
2082 |
156 |
||||
2020 |
9065 |
8332 |
733 |
5185 |
327 |
2534 |
155 |
Număr accidente rutiere
Nr. crt. |
Accidente |
Tipul intervenţiei |
Nr.intervenţii in 2019 |
Nr.intervenţii in 2020 |
Activarea Planului Roşu de intervenţie |
||||
|
Rutiere |
Prim ajutor |
1083 |
1083 |
911 |
379 |
- |
||
Descarcerare şi prim ajutor |
|
532 |
Activitatea de avizare-autorizare a presupus soluţionarea unui număr de 667 solicitări de avize/autorizaţii de securitate la incendiu (466 pe avize şi 144 pe autorizaţii), de protecţie civilă (21 pe avize şi 1 pe autorizaţii), acorduri pentru organizarea jocurilor de artificii cu produse pirotehnice (0) şi acorduri pentru comercializarea artificiilor (30 solicitări).
Astfel, în anul 2020 au fost executate un număr de 901 controale de prevenire, cu o medie de 128 controale pentru fiecare inspector de prevenire.
Pe timpul controalelor au fost constatate 2892 deficienţe, iar dintre acestea un număr de 1280 au fost soluţionate operativ, fiind aplicate 2891 sancţiuni contravenţionale, din care 2634 avertismente şi 257 amenzi (244 pe persoană juridică respectiv 13 pe persoană fizică) în cuantum de 1.026.000 lei (994.000 lei la persoane juridice respectiv 31.500 la persoane fizice).
În ceea ce priveşte acordarea de asistenţă tehnică de specialitate s-au înregistrat 454 de activităţi.
Din punct de vedere al activităţii de informare preventivă au fost desfăşurate un număr de 214 exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie la locul de muncă cu 4218 participanţi, 1254 instruiri cu 12562 participanţi.
Din evidenţele actuale, la nivelul judeţului Prahova funcţionează fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu un număr de 41 clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ, după specificul acestora fiind structurate astfel: 3 colegii (internat, sală de sport şi clădirea şcolii), 2 licee (2 corpuri), 21 şcoli primare şi gimnaziale (săli de sport, corpuri de clădiri, dar şi entitatea în ansamblu) şi 15 grădiniţe.
Până în prezent, 131 de clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ au obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, alte 662 de clădiri nu necesită obţinerea acestui act administrativ.
Pentru construcţiile cu destinaţia de învăţământ, au fost gestionate 53 solicitări de emitere a avizului de securitate la incendiu şi au fost emise 8 autorizaţii de securitate la incendiu.
De la începutul campaniei de voluntariat Salvator din Pasiune, în cadrul inspectoratului s-au înscris 263 candidaţi, dintre care 197 au urmat cursul introductiv şi 168 cursul de prim-ajutor de bază, devenind voluntari. In anul 2020 în cadrul inspectoratului şi-au desfăşurat activităţile specifice un număr de 23 voluntari.
Dotări în anul 2020
-
ambulanţă SMURD tip C1, în valoare totală de 494.950,09 lei
-
o autoutilitara Dacia Dooker, în valoare totală de 47.078,78 lei
-
un autoturism Dacia Duster, în valoare de 81.777,99
-
trei ambulanţe Volkswagen Transporter tip B 4 x 4 – ambulanţe de urgenţă, în valoare totală de 2.839.651,50 lei
-
două autocamioane de transport containere Renault, în valoare totală de 1.302.084,56 lei
-
un autoturism Dacia Duster, în valoare de 91.263,43 lei
-
un autoturism Dacia Logan, în valoare de 48.540,10 lei
-
un container suport logistic al intervenţiei cu echipamente individuale de protecţie, în valoare de 1.206.076,45 lei.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al ISU PRAHOVA