ISU PRAHOVA. BULETIN INFORTMATIV.12 ianuarie 2021
În perioada 11 – 12 ianuarie, pompierii din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 29 misiuni, din care 11 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă, 17 urgenţe medicale şi o altă misiune. Echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea a 4 incendii, precum şi în alte 7 intervenţii în sprijinul comunităţilor, cum ar fi: deblocare persoane din locuinţe, salvări de animale, accidente rutiere, degajări de copaci etc. 15 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 4 accidente rutiere, în localităţile Balta Doamnei, Păuleşti, Băneşti şi Berceni  în urma cărora un copil ajuns la spital.
 
Incendiu utilaj deszăpezire
 
În această dimineaţă, în jurul orei 04:51, două echipaje de stingere au fost alertate după ce a izbucnit un incendiu la componentele unui utilaj de deszăpezire. 
Evenimentul a avut loc pe strada Andrei Mureşanu din municipiul Ploieşti. La sosirea echipajelor de intervenţie la locul evenimentului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la mai multe deşeuri acumulate între cabină şi benă, precum şi la uleiul din instalaţia de ridicare a utilajului. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza nefuncţionării sistemelor de protecţie, siguranţă, măsură şi control.
 
Maşină în flăcări
 
Luni, 11 ianuarie, în jurul orei 21:23, un echipaj de pompieri a fost alertat de urgenţă pe strada Cosminele din municipiul Ploieşti, după izbucnirea unui incendiu care a cuprins un autoturism. La sosirea echipajelor de intervenţie, autoturismul era staţionat iar incendiul a cuprins mai multe mase plastice, capitonajul şi capacul de la compartimentul motor. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unor consumatori electrici cu defecţiuni.
 
Acţiuni în sprijinul populaţiei
 
În contextul fenomenelor meteorologice, un echipaj de pompieri a acţionat pentru degajarea unui copac căzut pe firele electrice, reprezentând un pericol pentru cetăţeni. Evenimentul a avut loc pe Bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti.
Şi pe strada Teleajen din municipiul Ploieşti au fost probleme , după ce un copac a căzut pe un autoturism provocând pagube materiale importante.
 
Incendiu la o locuinţă
 
Luni, în jurul orei 18:00, 2 echipaje de stingere şi unul de prim ajutor, au fost solicitate să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din localitatea prahoveană Gornet-Cricov. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp şi în bucătărie. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil de la jarul căzut dintr-o sobă cu acumulare de căldură.
 
Salvată din incendiu 
 
O femeie de 41 de ani din Ploieşti a fost salvată ca urmare a unui incendiu care a cuprins o locuinţă situată pe strada Spicului. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta în bucătărie, pe o suprafaţă de aproximativ 12 mp, cuprinzând mai multe obiecte de mobilier, bunuri şi haine. Focul a izbucnit, din cauza unei sobe supraîncălzite.
Întrucât vremea rămâne instabilă şi în următoarea perioadă, reamintim populaţiei că este important să respecte recomandărilor autorităţilor şi să aplice, la nevoie, măsurile de autoprotecţie în cazul manifestării fenomenelor meteo nefavorabile. Să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi.
 
În continuare, pompierii militari rămân mobilizaţi, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat.
 
Foto:ISU Prahova