POLIŢIŞTII  PRAHOVENI  SUNT LA DATORIE ÎN MINIVACANŢA DE CRĂCIUN
  Poliţiştii prahoveni sunt la datorie în serviciul comunităţii şi în perioada 24-27 decembrie a.c., pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, dar şi pentru a asigura respectarea regulilor prevăzute de legislaţia incidentă pe durata stării de alertă. Peste 1.200 poliţişti vor acţiona în teren, în cele patru zile, sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti locali.
 
În aceeaşi perioadă, pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone, peste 270 poliţişti de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii de evenimente rutiere. Vă informăm că dispozitvul constituit din politişti rutieri pe principalele artere care duc spre Valea Prahovei, respectiv DN 1 şi DN1 A, este prezent la datorie pentru supravegherea şi fluidizarea traficului. Recomandăm conducătorilor auto care petrec sărbătorile pe Valea Prahovei să ia în considerare şi varianta DN1A: Ploieşti - Vălenii de Munte - Cheia - Săcele.
 
În staţiunile turistice, poliţişti, sprijiniţi de jandarmi şi jandarmii montani sunt la datorie pentru a asigura respectarea regulilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. 
 
Reamintim participanţilor la trafic să îşi păstreze calmul, să respecte regimul legal de viteză, să manifeste atenţie sporită în trafic, sa respecte regulile de circulaţie şi semnalele poliţiştilor rutieri. 
 
Poliţiştii acţionează preventiv, însă faţă de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsuri ferme. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conştientizăm că acţiunile noastre îi pot afecta pe ceilalţi şi să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
 
Comunicat IPJ Prahova