ISU PRAHOVA.BULETIN INFORMATIV.8 decembrie 2020
În perioada 07 – 08 decembrie, pompierii din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea unui număr de 69 misiuni, din care 54 au fost intervenţii în situaţii de urgenţă şi 15 urgenţe medicale. Echipajele de salvatori au acţionat pentru stingerea a 3 incendii, precum şi în alte 5 intervenţii în sprijinul comunităţilor, cum ar fi: deblocare persoane din locuinţe, salvare animale din diferite medii ostile vieţii, etc. 17 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 2 accidente rutiere, în localitatea Ariceştii Rahtivani şi municipiul Ploieşti. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. 
Reamintim cetăţenilor faptul că, în continuare, burlanele şi coşurile de fum provoacă cele mai multe incendii la nivelul judeţului, constituind a două categorie de împrejurări determinante ale incendiilor, din punct de vedere al frecvenţei înregistrate, după instalaţiile electrice defecte.
În acest context, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 2 incendii care au izbucnit din cauza coşurilor de fum necurăţate sau neprotejate corespunzător în localităţile Comarnic şi Telega. Pagubele au fost diminuate considerabil datorită intervenţiilor eficiente ale pompierilor prahoveni.
Coşurile de fum pot cauza probleme nevăzute, din cauza emisiei de monoxid de carbon în locuinţă. Monoxidul de carbon este un gaz care poate cauza intoxicaţii grave sau chiar decesul dacă încăperea în care se propagă nu este aerisită la timp. Vă recomandăm să faceţi revizia anuală a coşului de fum cu specialişti autorizaţi şi să instalaţi detectoare de monoxid de carbon.
Dacă ai centrala pe gaz metan, alege detectorul de gaze şi, dacă ai centrala sau soba pe lemne, alege detectorul de monoxid de carbon!
Centrala pe gaz poate avea scăpări de gaz metan, care pot duce la explozii! Centrala sau soba pe lemne poate duce la acumularea de monoxid de carbon, un gaz care nu are miros şi care poate provoca decesul persoanelor din încăpere.
Salvatorii prahoveni au continuat transmiterea mesajelor de informare prin intermediul sistemelor audio din dotarea autospecialelor în zonele aglomerate din localităţile în care rata incidenţei cumulative a COVID 19 depăşeşte 4/1000 de locuitori, astfel încât informaţiile preventive să ajungă la un număr cât mai mare de persoane. Astfel de acţiuni vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creştere a gradului de siguranţă a cetăţenilor prin respectarea măsurilor de protecţie instituite de autorităţi.
În ultimele 24 de ore, în baza măsurilor dispuse la nivel naţional şi judeţean, personalul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova a desfăşurat o serie de acţiuni de informare, prevenire şi limitare a răspândirii noului coronavirus. Activităţile desfăşurate în mai multe unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, au presupus 46 misiuni de informare a populaţiei cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Reamintim populaţiei că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenţie:
 
 folosiţi, în mod corect, masca de protecţie! Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur, aceasta trebuie să vă acopere nasul şi gura;
spălaţi-vă pe mâini cât mai des, cu apă şi săpun, cel puţin 20 de secunde; 
nu vă atingeţi ochii, nasul şi gura cu mâinile neigienizate
evitaţi locurile aglomerate unde sunteţi expuşi la contact direct sau la interacţiune cu un număr mare de persoane;
feriţi copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafeţe sau obiecte comune;
păstraţi o distanţă semnificativă, de un metru şi jumătate, faţă de celelalte persoane pe care le întâlniţi;
dacă vă aflaţi în transportul în comun încercaţi să nu staţi faţă în faţă cu ceilalţi călători; 
evitaţi contactul cu suprafeţele care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane, precum: balustrade, clanţe, mânere, butoane de lift sau de acces.                                                           
Toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino”  Prahova sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în  această perioadă, care sperăm să fie cât mai puţine, pentru ca cetăţenii să petreacă în linişte sărbătorile de iarnă.
 
Foto :ISU Prahova