IPJ PRAHOVA. ACŢIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID 19.24 NOIEMBRIE 2020
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, poliţiştii prahoveni împreună cu poliţişti locali, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activităţile de verificare participând peste 270 de efective.
 
În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/ deschise.
 
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 130 de societăţi comerciale, verificate peste 460 de autovehicule, fiind totodată legitimate peste 5800 de persoane.
 
Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 180 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 18.000 de lei.
 
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare.
 
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie şi să nu se expună la riscuri!