Poliţiştii locali nu mai au dreptul să amendeze şoferii în trafic.

Doar poliţiştii rutieri au competenţa să aplice sancţiuni contravenţionale şoferilor, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Prin urmare, poliţiştii locali nu pot exercita aceste atribuţii, neavând dreptul să-i ceară anumite documente şoferului, a considerat Curtea în data de 19 iunie 2017 .

Poliţiştii locali nu au voie să dea amenzi şoferilor în trafic şi nu le pot cere informaţii din care să reiasă cine le-a încredinţat pentru conducere maşinile, potrivit unei decizii pronunţate astăzi de ICCJ, în completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii. Decizia a fost pronunţată în contextul în care Avocatul Poporului a cerut Curţii lămurirea acestei chestiuni, însă aceasta va deveni obligatorie pentru instanţele de judecată numai de la data publicării sale în Monitorul Oficial.

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (...) prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate", scrie în comunicatul de presă al ICCJ cu privire la decizia datăla data de 19 iunie 2017 .

Chestiunea trebuia lămurită pentru că, aşa cum arată Avocatul Poporului în actul de sesizarea ICCJ, au existat instanţe care au desfiinţat procesele-verbale de contravenţie făcute de poliţiştii locali, în timp ce altele au considerat că acestea sunt perfect legale. De altfel, în textele de lege respective, sunt referiri exprese numai la poliţia rutieră, iar nu şi la cea locală.

Singurii care au competenţă pe Codul rutier în privinţa faptelor din trafic sunt poliţiştii rutieri, referirile făcându-se doar la aceştia. Acest lucru ar putea să se schimbe însă, în viitor, deoarece la Parlament se află în dezbatere un proiect de lege care vizează tocmai acest lucru: acordarea de competenţe în zona faptelor contravenţionale comise de şoferi şi celor de la poliţia locală. La ora actuală, în baza Legii poliţiei locale nr. 155/2010, cei de la locală ar avea competenţe în acest domeniu, dar ele nu se regăsesc şi în Codul rutier.

Dacă proiectul va intra în vigoare, şoferii vor fi obligaţi să respecte indicaţiile poliţistului local, la fel ca pe cele ale poliţistului rutier, vor putea fi opriţi de către acesta dintâi, vor fi obligaţi să-i înmâneze documentele cerute şi vor putea fi amendaţi de către acesta (mai multe detalii, aici). Totuşi, poliţia locală poate da amenzi pentru parcatul neregulamentar şi poate să dispună în legătură cu ridicarea maşinilor.

Sursa: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_45830/ICCJ-Poli%C8%9Bi%C8%99tii-locali-nu-au-dreptul-s%C4%83-amendeze-%C8%99oferii-in-trafic.html

 

foto:tvsudest.ro