De azi a inceput  noul an universitar la UPG Ploiesti
UPG Ploieşti şi-a deschis porţile! Începe noul an universitar! Este unul greu datorită pandemiei de coronavirus, dar s-au făcut eforturi ca studenţii să beneficieze de cele mai bune condiţii.
În acest sens, spaţiul a fost regândit, fiind amenjate culoare de deplasare bine definite, plus că a fost amenjat şi un spaţiu de izolare în cazul în care vor apărea cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Acest spaţiu se află în Căminul 6.
Universitatea are anul acesta doar doi prorectori.
De menţionat este şi că deschiderea anului universitar  2020 – 2021, la FORMELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ, va avea loc vineri, 16 octombrie 2020, începând cu ora 1500, cu respectarea prevederilor Ordinului comun 5487/1494/2020 privind măsurile şi condiţiile de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
 
Întâlnirea conducerilor facultăţilor cu studenţii din anul I se va organiza conform următorului program:
 
Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor, în Amfiteatrul FA3
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică, în Amfiteatrul FA1
Facultatea de Ştiinţe Economice, în Aula Universităţii
 
 
Foto si video :www.republikanews.ro/