IJP PRAHOVA.Buletin de presă.31 august 2020
La data de 30 august a.c., în jurul orei 22:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN1 D, în localitatea Ciorani a avut loc un accident rutier. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi din primele verificări se pare că un tânăr de 24 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism pe DN1 D, din direcţia Albeşti-Paleologu către Urziceni, ajungând în localitatea Ciorani surprinde şi accidentează un bărbat de 52 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea sectorului de drum, prin loc nepermis. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Bărbatul de 52 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşii infracţiunii de vătămare corporal din culpă.
 
Poliţiştii, pentru a-i responsabiliza pe pietoni, reamintesc  un set de reguli de circulaţie prin care să evite implicarea în accidente rutiere a cestora:
În condiţii de vizibilitate scăzută şi pe timpul nopţii, purtaţi accesorii reflectorizante pentru a fi vizibili; 
Traversaţi numai pe trecerile pentru pietoni sau pe la colţ de stradă şi la culoarea verde a semaforului destinat dumneavoastră; 
Nu vă angajaţi în traversarea drumului public prin faţa sau spatele autovehiculelor oprite;   
Acordaţi prioritate de trecere autospecialelor de poliţie, de la pompieri sau de la ambulanţă care au în funcţiune semnalele luminoase şi acustice, chiar dacă vă aflaţi pe trecerea pentru pietoni.
 
Infracţiuni la regimul rutier
 
La data de 29 august a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Apostolache, au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea Tătaru, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. Poliţiştii s-au deplasat la locul indicat, unde au identificat un bărbat ce emana halenă alcoolică. Mai mult, la momentul testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
 
La data de 30 august a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Cocorăştii Mislii, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au oprit în localitatea Scorţeni un autovehicul condus de un bărbat. Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul are dreptul de a conduce cu restricţii-suspendat. 
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În noaptea de 30 spre 31 august a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 4 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Mihai Bravu, circulă un buldoescavator al cărui conducător auto este posibil sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii s-au deplasat în zonă, iar din cercetările efectuate a reieşit faptul că la volan se afla un bărbat de 46 de ani care emana halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0,93mg/litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au constatat ca bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Foto cu caracter ilustrativ