Rezultatele verificarilor teraselor,barurilor si unitatilor comerciale
 
Şi în acest weekend, poliţiştii prahoveni au acţionat în vederea verificării  respectării măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru asigurarea climatului de ordine publică şi siguraţă rutieră.
Acţiunile s-au desfăşurat, în sistem integrat, prin participarea a peste 300 de poliţişti, 130 de jandarmi şi 100 de poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova şi ai Direcţiei Publice de Sănătate Prahova.
În total, au fost verificate 325 de societăţi comerciale, pentru neregulile identificate fiind sancţionaţi contravenţional  peste 100 de operatori economici.
Cu ocazia controalelor efectuate au fost aplicate 448 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 90 fiind pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind normele de convieţuire socială, 302 pentru încălcarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, 15 conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 31 în domeniul economic şi 10 pentru alte abateri.
 
Sursa:IJP Prahova
Foto :ziare.com