ISU PRAHOVA.BULETIN INFORMATIV.15 iunie 2020
              În perioada 12-15 iunie a.c., 184 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.
În perioada menţionată s-au înregistrat 97 misiuni şi acţiuni, din care 27 au fost intervenţii în  situaţii de urgenţă. Pompierii au intervenit la 3 misiuni de stingere a incendiilor, iar echipajele SMURD au acţionat în 70 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi în alte 19 misiuni de protejare a comunităţilor.
În acest final de săptămână, 67 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, o persoană a fost rănită ca urmare a unei situaţii de urgenţă.
Din nefericire, în această perioadă au fost şi persoane care şi-au pierdut viaţa ca urmare a situaţiilor în care au fost implicate. În urma cazurilor înregistrate, 2 persoane au decedat ca urmare a unor situaţii medicale.
Echipajele de salvatori au asigurat măsurile specifice la 10 accidente rutiere în urma cărora 5 adulţi au fost transportaţi la spital.
Inspecţia de Prevenire a desfăşurat 21 acţiuni de control şi de îndrumare pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la unităţi de învăţământ premergător examenelor de evaluare naţională şi bacalaureat.
Pe timpul verificărilor au fost depistate 88 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 41 au fost înlăturate pe timpul desfăşurări acestor acţiuni. Cu ocazia controalelor, au fost organizate şi desfăşurate 38 instruiri la care au participat 151 persoane.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizaţi, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat.
Foto cu caracter ilustrativ