Informare privind situaţia COVID 19 (Coronavirus) în Prahova la data de 6 iunie  2020
La nivelul judeţului Prahova, în data de 06 iunie 2020, sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 1036 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore, de sub această măsură şi, implicit, evidenţa DSP-ului, au ieşit 136 persoane şi au intrat alte 93. În carantină instituţionalizată se află 35 de persoane.
 
De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova, dintre cele 120 de persoane confirmare cu noul coronavirus, şase au decedat, 77 au fost declarate vindecate şi externate. La secţiile de Terapie Intensivă se află două persoane confirmate cu COVID-19. Ambele sunt în stare gravă, fiind ventilate mecanic.
 
Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acţiunile privind ordinea şi siguranţa publică şi alte misiuni impuse de contextul actual.
Astfel, pe parcursul zilei de 05 iunie 2020, în cadrul acţiunilor punctuale, au fost legitimate peste 700 de persoane şi oprite în trafic aproape 400 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări şi la peste 1600 de persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu.
 
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 241 de sancţiuni, în valoare de peste 55.000 lei.
Tot în urma verificărilor de ieri, oamenii legii au întocmit şi un dosar de cercetare penală pentru încălcarea prevederilor Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile georgafice.
 
Domnul Prefect al judeţului Prahova, Cristian Ionescu, face apel către cetăţeni să respecte toate normele privind prevenirea infectării cu noul coronavirus. Chiar dacă este primul week-end în care se poate circula liber şi foarte multe persoane sunt dornice de a ieşi din case, nu trebuie să uite să respecte cu mare stricteţe regulile de igienă, de distanţare fizică şi de purtatul măştii de protecţie în spaţiile publice închise.
 
Cetăţenii sunt sfătuiţi să se informeze doar din surse oficiale, dar şi să apeleze pentru recomandări sau alte informaţii la TELVERDE - 0800.800.358.
 
Sursa:Prefectura jud.Prahova 
 
Foto cu caracter ilustrativ