ISU PRAHOVA .BULETIN INFORMATIV. 29 aprilie 2020

În ultimele 24 de ore pompierii militari prahoveni au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a 3 incendii de vegetaţie uscată produse în localităţile Blejoi, Vadu Săpat şi Poseşti.

Cauză probabilă de producere a acestor evenimente o constituie utilizarea focului deschis în spaţii deschise, cetăţenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetaţiei uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafaţa de ardere a fost de aproximativ 4,5 ha vegetaţie uscată.

În localitatea Blejoi, incendiul de vegetaţie uscată s-a propagat şi la mai mulţi copaci aflaţi în gradina respectivă, iar la Vadu Săpat flăcările au cuprins rapid 4 ha vegetaţie uscată, precum şi un rând de cultură de viţă-de-vie.

 

Marţi, în jurul orei 19.00, un depozit de furaje din satul Parepa a fost mistuit de flăcări din cauza fumatului în locuri neprotejate corespunzător.

La sosirea pompierilor militari la locul intervenţiei, incendiul se manifesta violent la 100 de tone de plante furajere, depozitate sub formă de baloţi de lucernă şi paie.

La locul evenimentului s-au deplasat cu operativitate, patru echipaje de stingere şi unul de prim ajutor, intervenţia finalizându-se în jurul orei 22:50.

27 pompieri militari au acţionat pentru localizarea si lichidarea incendiului şi pentru înlăturarea efectelor negative generate de eveniment.

Foto cu caracter ilustrativ