Poliţiştii locali ploieşteni - câştigători la competiţiile sportive de tir şi tenis de masă

Poliţia Locală Ploieşti a fost reprezentată cu succes şi anul acesta, la competiţia sportivă organizată pe regiuni, de Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România.

Astfel, vineri 05 mai 2017, Regiunea Muntenia - din care fac parte judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman - s-a reunit la Piteşti, unde s-au disputat probele sportive de şah, tir şi tenis de masă.

Cei patru poliţişti locali ploieşteni, Frâncu Stelian, Măceşaru Ionel, Stoica Mihai şi Popa Mihail, alături de care s-a aflat directorul general, doamna Carmen Daniela Gheorghe, s-au clasat pe primele trei locuri la probele de tir şi tenis de masă, atât individual, cât şi pe echipe.

Alături de medalii şi diplome, Poliţia Locală Ploieşti a fost premiată şi cu placheta conferită pentru cel mai vechi director.

Pe data de 12 mai 2017, reprezentanţii instituţiei noastre vor susţine probele în cadrul fazei naţionale a competiţiei, care se va desfăşura în judeţul Vâlcea, la Călimăneşti.