PREFECTURA PRAHOVA .Informare de presă privind situaţia COVID-19 în Prahova, 25 martie 2020
• În data de 25 martie 2020, la nivelul judeţului Prahova, sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 4229 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, dintre care 771 au intrat sub această măsură în ultimele 24 de ore, în timp ce 11 au finalizat perioada de izolare. În carantină instituţionalizată se află, în prezent, 118 persoane.
• Pentru combaterea răspândirii epidemiei de coronavirus, dar şi depistarea altor nereguli în acest context, echipaje mixte ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat seria de verificări atât în cazul persoanelor fizice auto-izolate, cât şi în rândul agenţilor economici.
• În cursul zilei de 24 martie au fost verificate peste 4000 de persoane aflate în auto-izolare. În urma acestor controale, două persoane care nu au respectat măsura auto-izolării au fost plasate în carantină forţată. Suplimentar, acestea au fost sancţionate contravenţional conform prevederilor art. 8, alin. 1 din Ordonanţa Militară 1/2020.
• Au fost întocmite patru noi dosare de cercetare penală, trei pentru zădărnicirea bolilor şi unul pentru alte infracţiuni în context. În total, de la începutul epidemiei, la nivel de judeţ au fost deschise 35 de dosare de cercetare penală în cadrul cărora sunt anchetate 43 de persoane.
• Au fost aplicate şi 34 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 39.900 lei. Două dintre acestea au fost pentru nerespectarea măsurii autoizolării, iar 32 au fost date pentru alte contravenţii în context.
• Lucrătorii MAI au continuat seria verificărilor în cazul restricţiilor de circulaţie, pe durata nopţii 24-25 martie, în intervalul 22.00-06.00, impuse prin Ordonanţa Militară nr.2/21.03.2020. În urma acestor operaţiuni derulate pe raza întregului judeţ, au fost aplicate 48 de sancţiuni în valoare de 62.500 de lei.
• Vă reamintim că, începând cu data de 25.03.2020, a intrat în vigoarea Ordonanţa Militară nr.3, prin care se introduc noi măsuri în vederea combaterii răspândirii epidemiei de coronavirus.
• Prefectul judeţului Prahova, Cristian Ionescu, face apel la toţi cetăţenii să respecte prevederile acestei Ordonanţe, să aibă, totodată, grijă şi de persoanele vârstnice cărora le este permisă circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei doar pentru anumite scopuri, în intervalul orar 11.00-13.00 şi, excepţional, în afara acestor ore. De asemenea, prefectul Cristian Ionescu le cere primarilor din localităţile prahovene să se implice cu toate resursele pentru a asigura toate cele necesare atât vârstnicilor care nu au aparţinători, cât şi persoanelor aflate în auto-izolare. Pentru facilitarea activităţilor (cumpărături, asigurarea meselor zilnice etc.) să identifice organizaţiile/grupurile de voluntari şi să apeleze la ajutorul acestora.
 
Foto cu caracter ilustrativ