BULETIN DE PRESĂ IJP Prahova.10 martie  2020

Dosar penal pentru infracţiuni la regimul rutier

  • În cursul zilei de 09 martie a.c., în jurul orelor 11:30, poliţiştii rutieri din cadrul B.D.N.E., au oprit pentru control un auto care circula pe raza comunei Ciorani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Acţiuni pentru asigurarea climatului de ordine publică şi siguranţă rutieră

  • Poliţişti ai Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au continuat să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente, în special pentru verificarea transporturilor de persoane şi a stării tehnice a autovehiculelor.

Au aplicat 110 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 32.250 lei, iar ca măsuri complementare au reţinut 9 permise de conducere şi au retras 3 certificate de înmatriculare auto. Un număr de 38 de conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest.

  • Ieri, în intervalul orar 14:00-16:00, poliţişti ai Secţiei nr. 1 Ploieşti au organizat şi executat o acţiune în Piaţa Halele Centrale, pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit.

Au verificat 7 agenţi economici, au legitimat 27 de persoane, au controlat 3 autovehicule, au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.170 lei şi au confiscat bunuri de 610 lei.

  • Luni, agenţi din cadrul Secţiei Rurale nr. 9 Puchenii Mari au executat o acţiune pe linie rutieră şi de ordine publică. Au fost verificaţi 11 agenţi economici, controlate 204 autovehicule şi două atelaje hipo (104 testări cu aparatul etilotest) şi au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.335 lei. Au fost reţinute trei permise, retrase două certificate de înmatriculare auto şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri de 62 de lei.

  • Agenţi din cadrul Poliţiei oraşului Plopeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente, prilej cu care au controlat 15 autovehicule şi 3 atelaje hipo şi au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.205 lei (un certificat de înmatriculare auto retras).

Trimişi în judecată pentru înşelăciune, fals în înscrisuri

sub semnătură privată şi uz de fals

  • Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au definitivat cercetările într-un dosar penal şi l-au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti cu propunere de emitere a rechizitoriului şi sesizare a instanţei de judecată, privind şapte bărbaţi şi o femeie cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

S-a reţinut faptul că bărbaţii au solicitat şi obţinut credite de la mai multe unităţi bancare, în valoare totală de 101.627 lei, pe baza unor documente care atestau în fals calitatea acestora de angajaţi la diferite societăţi. În activitatea infracţională, inculpaţii au fost sprijiniţi de femeie, care a întocmit mai multe documente false (contracte individuale de muncă, adeverinţe de venit, adeverinţe de salariat), necesare obţinerii creditelor.

Femei sancţionate cu avertisment pentru un conflict verbal

  • Luni seară, Poliţia municipiului Ploieşti a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că, în timp ce se afla în scara blocului de domiciliu, a avut un conflict verbal cu o persoană necunoscută, care i-a spus că este din Italia şi că o scuipă. În cauză au fost efectuate verificări, stabilindu-se că, în jurul orei 19:00, apelanta, în timp ce se afla pe scara blocului unde locuieşte, s-a întâlnit cu o femeie, despre care cunoştea că nu locuieşte în imobil. Dorind să-i atragă atenţia să nu mai vină în blocul respectiv, între aceasta şi persoana în cauză a izbucnit un conflict verbal, iar cea din urmă i-ar fi spus că o scuipă dacă nu o lasă să treacă.

Fiindu-i teamă apelantei ca persoana să nu fie venită din Italia şi să fie infectată cu coronavirus a apelat S.N.U.A.U. 112. Persoana reclamată a fost audiată, recunoscând că a avut un conflict verbal cu apelanta, însă nu a afirmat că o va scuipa, nu a fost în Italia şi nu are rude acolo. Ambele femei au fost sancţionate contravenţional, cu avertisment.

Trei mandate de executare a pedepsei puse în

aplicare de poliţiştii prahoveni

  • Poliţişti ai Secţiei Rurale nr. 10 Valea Călugărească au depistat şi reţinut un bărbat faţă de care Judecătoria Ploieşti a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În acelaşi timp, agenţi din cadrul Poliţiei Câmpina au depistat şi reţinut doi bărbaţi din municipiu faţă de care Judecătoria Câmpina a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Toţi trei au fost încarceraţi în Penitenciarul Mărgineni.

Principalele activităţi desfăşurate de către efectivele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova în ultimele 24 de ore:

  • Efectivele de poliţie rutieră din Prahova au organizat şi desfăşurat cinci acţiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, ocazie cu care au fost verificaţi cu aparatul etilotest 170 de conducători auto. Având în vedere neregulile depistate, poliţiştii rutieri au constatat o infracţiune şi au aplicat 292 de sancţiuni contravenţionale, sancţionând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră (57 pentru viteză excesivă, 81 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 29 pentru transportatori de persoane şi mărfuri etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 23 de permise de conducere şi au fost retrase 12 certificate de înmatriculare auto.

  • De asemenea, dispozitivul de siguranţă publică a acţionat pe raza întregului judeţ în vederea menţinerii unui climat de normalitate civică. În urma activităţilor de patrulare în mediul urban, agenţii de siguranţă publică au constatat şase infracţiuni (una în flagrant) şi au aplicat 131 de sancţiuni contravenţionale (dintre care: 76 pentru diferite încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991, 41 la O.U.G. nr. 195/2002 etc.), în valoare totală de 43.960 lei. Totodată, agenţii de siguranţă publică au verificat 176 de autovehicule şi au legitimat 436 de persoane.

  • În aceeaşi perioadă, în mediul rural au fost sesizate cinci infracţiuni şi constatate 124 de contravenţii (dintre care 42 la Legea nr. 61/1991 şi 73 la O.U.G. nr. 195/2002). De asemenea, au fost legitimate 769 de persoane şi controlate 488 de autovehicule (69 testări alcoolscop).