Bărbatul care a ameninţat că a amplasat o bombă în incinta Rafinăriei Lukoil, a fost reţinut pentru 24 de ore
Potrivit unui comunicat al DIICOT, un bărbat în vârstă de 59 ani, a fost reţinut miercuri miercuri pentru o perioadă de 24 de ore, de procurori, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare cu deţinerea şi utilizarea unor dispozitive explozive de orice fel.
Comunicat DIICOT Ploieşti.
La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 19:34, un bărbat a apelat 112, anunţând că ar fi fost amplasate 3 dispozitive explozive în incinta unei rafinării din Ploieşti.
 
În urma verificărilor, s-a stabilit că aspectele sesizate nu sunt reale, apelantul fiind identificat în mai puţin de 30 de minute de la apel, în persoana unui prahovean, de 59 de ani.
 
Bărbatul a fost depistat de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, pe raza municipiului Ploieşti, cercetările fiind preluate de Brigadă de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, care a sesizat, conform prevederilor legale, unitatea de parchet competentă, respectiv D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti.
 
Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de „ameninţare cu privire la deţinerea şi utilizarea de materiale explozive de orice fel”, conform prevederilor Legii nr. 535/2004.
Sursă: IJP Prahova
Foto cu caracter ilustrativ