BULETIN INFORMATIV ISU PRAHOVA .10 ianuarie 2020

 

În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Prahova s-au înregistrat 43 intervenţii în situaţii de urgenţă. Pompierii au intervenit la 4 misiuni de stingere a incendiilor, 3 misiuni pentru asigurare zonă accidente rutiere, 2 misiuni de protejare a comunităţii şi o recunoaştere, iar echipajele SMURD au acţionat în 33 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat.

Vineri, în jurul orei 01:35, în urma unui apel primit prin sistemul unic 112, echipajele de pompieri, au fost mobilizate în comuna Talea, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.

La sosirea pompierilor militari la locul evenimentului, incendiul se manifesta violent la două anexe gospodăreşti pe o suprafaţă de aproximativ 120 mp.

Forţele de intervenţie au acţionat cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului, operaţiunea de intervenţie fiind finalizată la ora 04:50.

Ca urmare a producerii evenimentului, provocat din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile, au ars acoperişul anexelor şi mai multe utilaje (atelaj, drujbe, abric). Datorită intervenţiei salvatorilor, incendiul nu s-a exstins şi la locuinţa situată în apropiere.

 

Un echipaj de pompieri a intervenit joi seara, în jurul orei 18:17, pe DN1A în localitatea Măgurele, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autoturism.

La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta la compartimentul motor, autoturismul fiind avariat în proporţie de 40 %. Din fericire, şoferul a reuşit să părăsească autoturismul fără a avea probleme medicale.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată ca urmare a unei acţiuni mecanice ori fizice.


 

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti, au fost alertaţi de urgenţă, joi dimineaţa în jurul orei 08:27, după un anunţ referitor producerea unui incendiu la un şantier din localitatea prahoveană Târgşorul Vechi.

La sosirea echipajelor la locul solicitări, incendiul se manifesta la mai multe materiale (baloţi paie, vată minerală, baloţi polistiren şi osb) depozitate pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza folosirii intenţionate a sursei de aprindere.


 

Foto cu caracter ilustrativ