Dosar penal pentru tăiere fără drept de arbori din vegetaţia  forestieră

În cursul zilei de joi , lucrători din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Ploieşti, au efectuat verificări pe un teren cu vegetaţie forestieră, ce aparţine teritoriului administrativ al satului Mehedinţa, comuna Podenii Noi, unde au fost identificate mai multe cioate ce aveau aplicate marcă silvică, în zonă fiind depozitat şi materialul lemnos rezultat în urma tăierii. 
 
Au fost efectuate verificări cu privire la respectarea procedurilor specifice, ocazie cu care s-a constatat faptul că actul de punere în valoare şi autorizaţia de exploatare nu au fost întocmite, sens în care a fost deschis un dosar penal pentru tăiere fără drept de arbori din vegetaţia  forestieră din afara fondului forestier  naţional. 
 
Materialul lemnos identificat, respectiv 26 de arbori în volum total de 10 mc, urmează să fie evaluat şi predat în custodie, în vederea continuării cercetărilor.

Sursa:IPJ Prahova

Foto:Politia Romana