IJP Prahova a luat măsuri pentru asigurarea fluenţei traficului şi prevenirea

 

Având în vedere faptul că pe perioada Sărbătorilor de Iarnă se înregistrează creşteri ale valorilor de trafic, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a luat măsuri pentru asigurarea fluenţei traficului şi prevenirea accidentelor rutiere pe principalele artere de circulaţie ale judeţului, în special în zona montană (Valea Prahovei, DN1A – Ploieşti-Cheia), cât şi pe raza municipiului Ploieşti. 

Astfel, la nivelul judeţului, sunt angrenaţi *63 de poliţişti de la structuri de poliţie rutieră şi ordine publică*, care acţionează pentru asigurarea fluenţei traficului, combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, aceştia fiind coordonaţi de către Şeful Serviciului Rutier Prahova. 

Recomandăm conducatorilor auto să respecte regulile de circulaţie, să nu efectueze depăşiri neregulamentare, să pastreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculele ce circulă în faţa lor, să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de mers şi a benzilor de circulaţie, înainte de plecarea în trafic, să-şi verifice sistemele de dezaburire şi de încălzire, sistemul de iluminare-semnalizare, să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri şi să manifeste calm şi o conduită preventivă in trafic. 

 Sursa:IJP Prahova 

Foto cu caracter ilustrativ