Regenerarea urbană, o soluţie (şi) pentru Ploieşti

 

Sufocat de traficul tot mai aglomerat dar şi, la propriu, de poluarea industrială, Ploieştiul are totuşi resurse substanţiale de a se transforma într-un oraş prietenos cu mediul şi locuitorii săi, cu condiţia aplicării inteligente a conceptului de regenerare urbană. 

Ca şi alte oraşe încadrate la momentul 1989 în categoria aşezărilor preponderent industriale, Ploieştiul este astăzi nevoit să se reinventeze şi să valorifice eficient din toate punctele de vedere spaţiile abandonate ale fabricilor în care în perioada comunistă lucrau zeci de mii de oameni. 

Pentru aceasta, spun specialiştii consultaţi de noi, administraţia locală trebuie să colaboreze îndeaproape cu potenţialii investitori, asigurându-le acestora infrastructura necesară realizării proiectelor de regenerare urbană. 

  

Ploieştiul trebuie să speculeze faptul că are atât spaţiu disponibil. Tendinţa este aceasta oricum, dacă ne gândim la fostele fabrici “Flacăra” sau „1 Mai”, în locul cărora au fost construite centre comerciale.”– spune Corneliu Moraru, fondatorul Asociaţiei Iubesc Ploiestii”, adăugând că “zonele unde s-a intervenit până acum au dus la creşterea economică a cartierelor prin deschiderea de mici magazine/afaceri în preajma centrelor comerciale. “ În opinia lui Moraru, investitorii privaţi trebuie să fie motorul” acestei schimbări susţinută de Primărie prin facilităţi financiare şi crearea de infrastructură rutieră şi de transport. E adevărat, adaugă interlocutorul nostru, acest proces poate dura decade întregi , 20 sau chiar 30 de ani, dar el va contribui în bine şi la nivelul calităţii aerului din oraş, reducând poluarea. 

  

Unul dintre cei mai apreciaţi arhitecţi ai Ploieştiului, specialist în restaurarea clădirilor de patrimoniu, Călin Hoinărescu, apreciază drept regretabil faptul că  în oraş există spaţii şi zone întregi lăsate pradă degradării. 

“Sunt gunoaie pe la colţuri, clădiri în ruină unde sunt depozitate tot felul de mizerii, carcase abandonate, sunt străzi cu gropi etc. (…) În 1985 am fost la Dresda şi era acolo o etapă care a urmat după închiderea marilor fabrici de ţesături-filaturi. Am oprit maşina şi ne-am uitat. Erau fabrici închise, dar nu era un geam spart, totul era ţinut curat, totul era ţinut salubru.”  Potrivit lui Hoinărescu, astfel de spaţii ar putea fi revitalizate, dar ca să ajungem să vedem aceasta trebuie ca gospodarii urbei să facă programe sociale, economice, care să le includă. 

  

Lucian Vasile, fondatorul Asociaţiei pentru Educaţie si Dezvoltare Urbană, autor şi coordonator al mai multor volume dedicate istoriei Ploieştiului, consideră că “Transformările tehnologice, automatizarea şi comportamentul consumatorilor au modificat structura economică, iar unele ramuri, în mod firesc, au trecut printr-o prefacere. Aşa că este firesc ca unele fabrici să dispară sau să fie relocate în afara localităţilor. Oraşul creşte, oraşul se transformă, oraşul se modernizează. Este un curs firesc. (...) Uzinele dispar pentru că piaţa liberă nu le mai cere. În locul lor apar alte ansambluri comerciale sau rezidenţiale care reflectă noile nevoi şi într-o economie vie şi într-o societate liberă aceste transformări sunt normale.” 

Discuţia despre patrimoniul industrial stârneşte, de obicei, foarte multe patimi şi controverse – explică L. Vasile.  În fond, este perfect normal deoarece mulţi dintre cei care îşi spun părerea sunt legaţi afectiv de acele locuri unde au învăţat o meserie, unde şi-au petrecut o bună parte din viaţă şi unde au legat prietenii. Dar lumea se schimbă. Economia de astăzi este cu totul alta faţă de cea din urmă cu treizeci de ani, ca să nu mai vorbim de alte perioade privite cu şi mai multă nostalgie şi idealizate poate nemeritat de mult precum interbelicul ori chiar epoca lui Carol I. 

  

Alex Bondrea, arhitect, constată că  Zonele industriale sunt dezafectate în proporţie foarte mare, iar tendinţa este de reconversie funcţională. (…) Personal, adaugă Bondrea, văd o oportunitate foarte mare pe care o are Municipiul Ploieşti faţă de alte oraşe din ţară cu privire la zona lui - fostă industrială.”  Arhitectul ploieştean – care este şi Preşedintele Filialei Prahova a Ordinului Arhitecţilor din România - consideră că zonele industriale pot deveni centre urbane, ce gravitează centrului geografic, care să preia din încărcarea socio/economico/administrativă a oraşului - disipând tensiunea centrului şi că ele pot avea ocazia unei dezvoltări pe verticală mult accentuată, astfel încât să permită ocuparea cât mai raţională a terenului în favoarea spaţiilor verzi, spaţii la care oraşul actual este deficitar. 

  

Opiniile specialiştilor confirmă aşadar trendurile la nivel internaţional, preluate deja cu succes şi de unele localităţi din România, pe cale să devină ele însele exemple de bune practici – ne atrage atenţia Graţian Mihăilescu, fondator UrbanizeHub şi expert în politici publice şi dezvoltare urbană sustenabilă. 

„Se întâmplă în Reşiţa, care este un spaţiu industrial care se transformă şi se reinventează, se întâmplă în Valea Jiului, cu proiectul de cultură Planeta Petrila, unde nişte oameni, artişti, arhitecţi, încearcă să transforme zona aceea într-un hub culturalo-artistic, altfel încât  lumea sa fie atrasă din punct de vedere turistic de perspectivele acestea artistice, deci există o grămadă  de exemple de bune practici care deja au început să apară şi la noi.” - arată G. Mihăilescu. 

Potrivit acestuia, „la Reşiţa,  pe un spaţiu de 10 hectare, ocupat de halele industriale ale  fostului Combinat Siderurgic, Primăria împreună cu un dezvoltator imobiliar vor să ecologizeze terenurile şi să dezvolte un parc pentru tineri şi să facă şi un mall. Practic, 10 hectare nefolosite, pe care erau nişte hale care mai aveau puţin şi picau, au fost cumpărate de un investitor şi, în parteneriat cu primăria care s-a angajat că va face infrastructura necesară şi le facilitează obţinerea autorizaţiilor, acesta s-a angajat că în următorii cinci-opt ani va dezvolta acolo  mai multe proiecte care vor schimba faţa zonei. 

Ideea e să existe chimie între investitor şi administraţie, să existe înţelegere, să existe un parteneriat şi să câştige toată lumea.” - adaugă Graţian Mihăilescu. 

  

Procedându-se astfel, în acord cu tendinţele în domeniu, zonele practic abandonate ale fostelor fabrici pot deveni, cu concursul întreprinzătorilor potriviţi şi al unei administraţii locale dispusă să susţină astfel de iniţiative, adevărate motoare ale transformării Ploieştiului într-un oraş atractiv deopotrivă pentru investitori şi locuitorii săi. 

  

Avantajele sunt evidente, concluzionează Graţian Mihăilescu, pentru că noi vorbim despre conceptul lansat de arhitectul Jan Gehl, de “oraşe  pentru oameni”, oraşe sustenabile, iar faptul că un spaţiu care nu este utilizat este dat în folosinţă pentru oameni, fie pentru activităţi comerciale, fie culturale, fie activităţi de micro-business, asta dă viaţă oraşului. Cu cât oraşul este mai plin de viaţă, cu atât oraşul respectiv este în plin avânt economic, asta este clar. 

 

  Foto cu caracter ilustrativ