ACŢIUNE A POLIŢIEI ROMÂNE PENTRU SIGURANŢA TRANSPORTURILOR
 
În perioada 13 – 14 noiembrie 2019, Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, participă la o acţiune, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, ce are ca scop siguranţa cetăţeanului şi asigurarea integrităţii infrastructurii critice.
Peste 2.500 de poliţişti de la transporturi, ordine publică şi rutieră acţionează pentru prevenirea şi combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârşite cu violenţă, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase.
Se acţionează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice.
Totodată, sunt efectuate verificări şi la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică.
La acţiune participă şi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, jandarmi şi poliţişti locali.
Acţiunile organizate de Poliţia Română, în primele 9 luni ale lui 2019, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale au avut ca rezultat ridicarea în vederea confiscării a 63 de tone de metale feroase şi 12,6 tone metale neferoase (cupru), respectiv 1.167 de tone de mărfuri periculoase şi 42,5 tone deşeuri periculoase.
 
Sursa:Comunicat IPJ Prahova
 
Foto cu caracter ilustrativ