22 DE SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE APLICATE, ÎN CADRUL ACŢIUNII TRUCK & BUS

 

În perioada 14-20.10.2019, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa, Poliţia Română desfăşoară acţiunea TRUCK & BUS, pentru verificarea activităţilor de transport public de persoane şi mărfuri. 
În acest context, joi, 17 octombrie, în intervalul orar 11:30-13:00, poliţiştii rutieri prahoveni au acţionat pe DN 1B, pe raza comunei Bucov şi au verificat autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Controalele poliţiştilor au avut în vedere respectarea, de către şoferii profesionişti, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, funcţionarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.
În ceea ce-i priveşte pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, verificările au vizat şi respectarea limitei maxime admise a greutăţii mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum şi respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.
Au fost verificate 59 de autovehicule de transport marfă şi 43 de autovehicule de transport persoane, fiind aplicate 22 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.380 lei şi reţinute 3 certificate de înmatriculare şi un set de plăcuţe.
Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, constatarea unor defecţiuni tehnice, nerespectarea de către şoferi a obligaţiei de a deţine asupra lor documentele referitore la calitatea de conducător auto, nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă, precum şi pentru alte abateri la regimul rutier.
 
Sursa:IJP Prahova 
Foto si video amator