A fost găsit bărbatul dispărut la Dumbrăveşti
Conform IPJ Prahova, luni în jurul orei 14.00, a fost găsit, într-o râpă, bărbatul dispărut în localitatea Dumbrăveşti, în data de 16 august 2019.
Bărbatul a fost găsit după o acţiune de căutare desfăşurată de poliţişti şi jandarmii din cadrul IJJ Prahova, dar şi în baza imaginilor surprinse de camerele video amplasate în localitate.
La data menţionată, poliţiştii din Plopeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că Vasile Istrăţoiu, în vârstă de 68 de ani, a plecat de la domiciliul său din comună Dumbrăveşti şi nu a mai revenit.
 
Comunicat IPJ Prahova:
 
În urma activităţilor de căutare desfăşurate de poliţiştii din Plopeni în colaborare cu jandarmiidin cadrulş IJJ Prahova implicaţi în această misiune, astăzi, în jurul orelor 14:00, s-a reuşit identificarea bărbatului dispărut.
Acesta a fost găsit pe raza comunei Dumbrăveşti, într-o zonă greu accesibilă (râpă), cu vegetaţie abundentă, la circa 60 de metri de un drum pietruit.
Activităţile de căutare au beneficiat de sprijinul Primăriei Dumbrăveşti, care a pus la dispoziţia poliţiştilor, în timp util, înregistrările video surprinse de camerele amplasate pe raza comunei.
Bărbatul a fost transportat la spital, pentru investigaţii medicale.”