Poliţiştii prahoveni au verificat peste 1.000 de vehicule şi au dat 322 de amenzi,la acţiunea TISPOL

Acţiunea TISPOL de control la nivel european al transporturilor de marfă şi persoane  s-a desfăşurat în perioada 22-28 iulie 2019. Astfel, la nivelul judeţului Prahova, pe întreaga perioadă, au fost verificate peste 1.000 de vehicule care efectuează acest tip de transport şi au fost date 322 de sancţiuni contravenţionale. 
"În ceea ce priveşte tranportul rutier de mărfuri, poliţiştii au depistat 5 abateri privind nerespectarea regimului legal de viteză, 61 de abateri privind nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă, trei abateri pentru nereguli la aparatul tahograf, 4 abateri pentru nerespectarea timpilor de odihnă, 2 contravenţii privind manipularea incorectă a aparatului tahograf, 17 defecţiuni tehnice minore, 3 nereguli privind depăşirea limitei maxime admise a greutăţii privind vehiculele sub 12.5 t şi 10 nereguli privind vehiculele peste 12.5 t, dar şi 4 conducători auto care nu au asigurat corespunzător marfa, alţi 4 care nu au avut asupra lor documentele personale prevăzute de lege, şi 6 care nu au avut asupra lor documentele auto prevăzute de lege", arata IJP Prahova.
Totodată, a fost identificată şi o abatere privind lipsa documentelor operatorului de transport, precum şi alte 106 abateri la alte reguli ale regimului rutier.
Patru soferi care efectuează transport public de persoane, au fost amendati pentru ca au depăşit limita maximă admisă de viteză.
O sancţiune a fost aplicată unui conducător aflat sub influenţa alcoolului, 18 au fost pentru faptul că nu au purtat centura de siguranţă, alte 8 sancţiuni pentru defecţiuni tehnice, precum şi 4 sancţiuni pentru lipsa documentelor personale ori ale auto prevăzute de lege, 2 pentru lipsa documentelor operatorului de transport, dar şi alte 59 de sancţiuni pentru încălcarea altor prevederi legislative la regimul rutier.

 

Sursa:IPJ Prahova