PRIMARIA PLOIESTI VA PREMIA CASTIGATORII CONCURSULUI
Primăria Municipiului Ploieşti  va premia elevii desemnaţi câştigători  în cadrul concursului şcolar pe teme de ecologie “Prietenii naturii”, eveniment care se va desfăşura miercuri, 12 iunie 2019, la ora 16.30, la Şcoala “Nicolae Titulescu” Ploieşti.
 
Competiţia respectivă face parte din  Proiectul educaţional regional “Oameni şi locuri”, ajuns la cea de-a VII-a ediţie,  ce valorifică capacităţile şi cunoştinţele elevilor dobândite în cadrul unor activităţi de instruire privind cunoaşterea şi protecţia mediului înconjurător.
 
Totodată, proiectul amintit permite colaborarea directă  şi schimbul de experienţă între şcoli şi instituţiile locale, în contextul formării atitudinilor ecologice de ocrotire a mediului înconjurător şi a patrimoniului local.
 
În cadrul festivităţii menţionate vor fi  premiaţi 75 de elevi, municipalitatea ploieşteană oferind în acest sens fonduri în valoare de 5.500 lei.
 
sursa:Primaria Ploiesti