Recomandările ISU Prahova pentru populaţie privind codul portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii
Potrivit avertizărilor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, Prahova va intra într-un nou cod portocaliu de instabilitate atmosferica accentuată. Astfel, astazi 8 iunie, începând cu ora 14 până la ora 21, meteorologii anunta averse torentiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.
*RECOMANDĂRI*
În situaţia manifestării vântului puternic şi a căderilor de grindină, recomandăm populaţiei să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care au putea fi doborâţi.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.
În contextul creşterilor de debite pe cursurile de apă, atragem atenţia populaţiei din zonele vizate să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora.
Totodată, recomandăm cetăţenilor să cureţe rigolele din apropierea locuinţei pentru facilitarea scurgerii normale a apei.
Pentru mai multe informaţii utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, descărcaţi aplicaţia DSU din Google Play Store şi AppStore.
 
sursa si foto :ISU Prahova