Numărul şoferilor prinşi drogaţi s-a dublat în ultimul an

Date alarmante de la Poliţie. Numărul şoferilor depistaţi drogaţi la volan s-a dublat în ultimul an. Iar specialiştii spun că riscul ca ei să producă un accident este foarte mare. Şoferii prinşi drogaţi la volan riscă pedeapsa cu închisoare de până la 5 ani.

Specialiştii antidrog spun că şoferii care se droghează şi apoi conduc sunt un pericol uriaş, relatează Digi 24. Substanţele interzise le afectează atât simţul vizual cât şi pe cel auditiv.

"În primele trei luni ale acestui an au fost întocmite 162 de dosare penale pe numele unor şoferi care au condus maşinile pe durmurile publcie în timp ce se aflau sub influenţa substanţelor psihoactive", a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.

Iar anul trecut peste 330 de şoferi au avut probleme penale după ce au fost prinşi drogaţi la volan. Majoritatea consumaseră cocaină, ecstasy sau canabis, mai notează sursa citată. Autorităţile recunosc că nu toate tipurile de substanţe pot fi depistate de aparatele anti-drog.

Sursa: http://www.actualitateaprahoveana.ro/editia-electronica/stiri-nationale/fenomen-alarmant-numarul-soferilor-prinsi-drogati-s-a-dublat-in-ultimul-an-24713