Informaţii rutiere din partea IPJ Prahova
Marţi noapte, în jurul orei 1.30, un tragic accident rutier s-a produs pe DN 1B, pe raza localităţii Loloiasca, la km 30+400, pe sensul către Ploieşti.
 
Potrivit IPJ  Prahova, în accident au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară şi un tir. Uul dintre autoturismele implicate a ars în totalitate.
Accidentul s-a produs din cauza unei depăşiri imprudenţe.
Astfel, un tânăr în vârstă de 35 de ani din judeţul Brăila, se afla la volanul unui Audi, acesta a intrat în depăşirea unui camion, apoi a intrat pe contrasens, a intrat frontal într-un Logan, apoi într-o autoutilitară şi într-un tir.
Şoferul Loganului, un bărbat de 40 de ani din Piteşti, a decedat pe loc. 
Şoferul care a depăşit neregulamentar a fost transportat în comă la UPU Prahova, având traumatism cranio cerebral grav (după câteva ore acesta a decedat la spital), iar alţi doi pasageri, din aceeaşi maşină, unul în vârstă de 31 ani, celălalt 33 ani, au fost transportaţi la aceeaşi unitate medicală cu multiple traumatisme. 
Impactul a fost atât de puternic încât Audi a luat foc. 
 
” Transportatori ” ilegali amendaţi de poliţiştii prahoveni.
 
În cursul zilei de azi, pe Strada Ştrandului, din Ploieşti, a fost depistat în trafic conducătorul unui autoturism care efectua transport ilegal de persoane, pe ruta Ploieşti-Bucov.
 
Întrucât acesta nu este pentru prima dată depistat săvârşind astfel de faptă, poliţiştii l-au sancţionat cu amendă în
Valoare de 1.000 lei, reţinând, totodată, plăcuţele cu numerele de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare. Totodată, au dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pe o perioadă de 6 luni.
Având în vedere faptul că şoferul autovehiculului a fost depistat a doua oară în această ipostază, fără a fi autorizat potrivit legii, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 1.000 lei şi măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare.
 
Respectivul a fost depistat în apropiere de zona unde, tot ieri, cu câteva ore înainte, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat pe aceeaşi tematică, sancţionând un alt bărbat pentru acelaşi gen de faptă şi ITP ieşit din termenul de valabilitate, cu amendă de 3.175 de lei, reţinerea certificatului de înmatriculare auto şi a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare.
 
 
Acţiune de prevenire a producerii de accidente rutiere.
 
Poliţia Rutieră Prahova a interprins în seara aceasta o acţiune de combatere a cauzelor specifice ce pot genera producerea de accidente rutiere (viteză ilegală, consum de alcool/droguri, abateri pietonale, biciclişti, conducători de atelaje, etc).
Acţiunea de prevenire s-a desfăşurat pe DJ 102, pe raza localităţilor: Plopeni, Dumbrăveşti şi Vărbilău şi au participat efective din cadrul Serviciului Rutier, Poliţiei Slănic şi Plopeni, precum şi din cadrul posturilor comunale arondate localităţilor mai sus menţionate.
 
Foto: ISU Prahova şi IPJ Prahova