
Miercuri 19 decembrie 2018, între orele 10.00–13.00 la sediul Anticaffe New Experience, Strada
Nicolae Titulescu nr. 40, Ploieşti, reprezentanţii Penitenciarului Ploieşti au susţin proiectul educaţional “Biblioteca Vie – Crăciunul copilăriei noastre”, activitate ce îşi propune să atragă atenţia asupra acceptării diversităţii, să îmbunătăţească comunicarea cu reprezentanţii mediului penitenciar, să diminueze stereotipurile cu privire la diferite categorii de persoane, să încurajarea toleranţa şi deschiderea către mediul carceral.
„Biblioteca vie” funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, la care oamenii vin, împrumută cărţi şi le returnează, cu precizarea că, aceste CĂRŢI sunt OAMENI cu care cititorii intră în contact.
Având în vedere, faptul că, orice carte reprezintă calea spre cunoaştere, activitatea îşi propune să ofere publicului larg posibilitatea de a afla informaţii despre mediul penitenciar, prin interacţiunea directă cu cei care definesc acest spaţiu, adică personalul din sistemul penitenciar şi persoane private de libertate aflate în custodie.