Concert de colinde la Penitenciarul Ploiesti

Colinde   şi la Penitenciarul Ploieşti”    

         Luni  17 decembrie 2018,  la sediul Penitenciarului Ploieşti,  în  incinta secţiilor de deţinere, un grup format din douăzeci de studenţi, membri ai Asociaţiei  Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Ploieşti, însoţiţi de părintele Anton Savelovici, preot la Parohia “Maica Precista” Ploieşti  au susţinut un recital de colinde specifice sărbătorilor de iarnă. 

Tot în această zi, cei şaisprezece  membrii ai  Coralei „Ştefanache Popescu”  Protoieria Vălenii de Munte, însoţiţi de preotul Peneş Mihail, protoiereu al Protoieriei Vălenii de Munte, au susţinut  un concert de colinde de Crăciun, atât  la capela Penitenciarului Ploieşti cât şi pe secţiile de deţinere,

          În perioada premergătoare Naşterii Domnului Iisus Hristos, sentimentele frumoase de recunoştinţă şi comuniune se răsfrâng în cei care dăruiesc,  implicarea comunităţii  în reintegrarea celor care au comis  infracţiuni fiind salutară  şi necesară.

           Primirea colindătorilor face parte  din acţiunile întreprinse la nivelul Penitenciarului Ploieşti, prin intermediul  Serviciului  de  Educaţie şi de  Asistenţă Psihosocială alături  de slujbe religioase, de activităţi caritabile, de acţiuni desfăşurate în comun cu asociaţii religioase, de spectacole şi chiar de vizite în comunitate, astfel încât bucuria Crăciunului să fie prezentă şi pentru cei privaţi de libertate.