Şcoala a început  şi  pentru  deţinuţii  Penitenciarului  Ploieşti

Luni, 10 septembrie 2018, la Penitenciarul Ploieşti, un grup  format din 9 persoane private de libertate adulte, aflate  în  clasele I-IV, au început cursurile de şcolarizare, în  cadrul  programului  „A doua şansă ”.

             Activitatea de şcolarizare  în unitatea de detenţie se realizează în baza Legii nr. 254 din 2013, şi  în acord cu Recomandările Europene privind educaţia în penitenciare.

               Inspectoratul Şcolar a Judeţului Prahova asigură manuale şcolare şi salarizarea cadrelor didactice, programa şcolară cuprinde aceleaşi materii şi bareme de evaluare ca în toate şcolile, similar din sistemul educaţional românesc, iar în diplomele primite nu se face referire la absolvirea cursurilor în penitenciar.

            Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin serviciile de educaţie şi asistenţă psihosocială din penitenciare, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratele Şcolare Judeţene au pus în aplicare, în sistemul penitenciar, încă din anul 2006, programul de scolarizare  “A doua şansă”, obiectiv prioritar pentru  creşterea şanşelor de reintegrare socială  a persoanelor private de libertate  şi  dezvoltarea nivelului educaţional, fiind, totodată o alternativă  viabilă  pentru  continuarea şi  finalizarea studiilor  obligatorii pentru persoanele care din diverse motive nu au reuşit să ajungă la şcoală.