UAP Prahova a inceput revolutia in administratia locala

Canalizarea din Colonia Teleajen, cartier Mihai Bravu, este una subdimensionata, iar aceasta zona are mult de suferit din cauza acestor conditii precare de viata. UAP Prahova a initiat doua demersuri, cu sprijinul de atunci al municipalitatii, care au adus la masa tratativelor partile implicate, respectiv Petrotel Lukoil si Uztel, alaturi de APA NOVA si directii din primarie. Dupa doua runde de negocieri, cele doua mari firme care detin suprafete de teren in Colonia Teleajen si-au aratat disponibilitatea de a dona o parte din terenul aflat in proprietatea lor, pentru ca municipalitatea sa devina proprietar si sa poata investi sau concesiona catre APA NOVA pentru construirea unei noi retele de canalizare. Mai mult, in ceea ce priveste Petrotel Lukoil exista HCL 356/2014, privind acceptarea donatiei, deci domnul primar Adrian Dobre are obligatia legala sa accepte donatia. Reprezentantii Petrotel si-au aratat disponibilitatea si anul trecut pentru a dona terenul necesar construirii retelei de canalizare, la fel ca si Uztel prezenta la negocieri prin reprezentantii sai. Trebuie mentionat faptul ca reteaua de canalizare din Colonia Telejean este deservita de o pompa care se infunda permanent si care este situate pe o proprietate privata. Proprietarul a notificat asociatiile membre UAP Prahova, prin avocat, ca va elimina pompa.

 In urma acestor confirmari, consemnate in minuta intalnirilor care au avut loc la sediul RASP Ploiesti, domnul primar Adrian Dobre, prin domnul secretar Laurentiu Duta si/sau doamna Andreea Cristea, director executiv al Directiei Juridice din cadrul primariei aveau obligatia morala si legala de a face un gest banal. Acela de a trimite adrese de confirmare a acceptarii donatiei catre cele doua firme, iar acestea sa urmeze procedura de a le aduce in discutiile Consiliilor lor de Administratie si a le oficializa, procedura de autentificare notariala urmand a se incheia ulterior.

“Nu o sa redau discutia privata pe care am avut-o cu domnul primar pe aceasta tema, pentru ca nu ar fi profesionist din partea mea, dar i-am cerut in cateva randuri sa dispuna trimiterea unei adrese catre cele doua firme in care sa arate daca exista sau nu disponibilitate pentru a accepta donatiile. Mai mult, am trimis adrese oficiale catre municipalitate in care am adus la cunostinta rezultatul negocierilor si disponiblitatea donarii terenurilor de catre cele doua firme. Am solicitat, in baza solutionarii situatiei sa se remita acele adrese banale prin care sa se arate disponibilitatea municipalitatii de a accepta donatia. Iar daca nu exista aceasta disponibilitatea, domnnul primar sa aiba decenta sa isi asume refuzul acceptarii. Daca domnul primar nu isi asuma, sa il delege pe consilierul sau Eugen Pruna care tot citesc prin presa ca filtreaza investitiile, adica fara acordul lui nu trece nimic. M-am saturat sa astept rezolvarea problemelor oamenilor din Colonia Telejen, pe care ii reprezentam, ca si in alte cazuri, am decis sa actionam in instanta primaria pentru obligarea la adoptarea unei hotarari care sa prevada masuri urgente pentru rezolvarea situatiei, in sensul acceptarii donatiei SC UZTEL SA si SC Petrotel Lukoil SA, efectuarii studiului de fezabilitate si construirii  retelei de canalizare din zona cartier Mihai Bravu-colonia Teleajen cu respectarea prevederilor legale referitoare la buget si modalitatea de incredintare a lucrarii. Este inadmisibil ca cetatenii platitori de taxe si impozite sa fie tratati cu atata lipsa de responsabilitate. Practic am declansat o revolutie in administratie, iar acest demers este fara precedent in Prahova”, a declarat Eugen Cristescu, presedintele UAP Prahova