
La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe strada Mihai Bravu din oraş au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 33 de ani, din oraş.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Ulterior, în jurul orei 19.00, poliţiştii rutieri din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Valea Doftanei, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe DJ 102 au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Valea Doftanei.
La testarea cu aparatul etilotest a acestuia, aparatul a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Tot la data de 7 octombrie în jurul orei 23.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe Drumul Naţional 1, pe raza staţiunii Buşteni au oprit, pentru control, un ansamblu de vehicule format din autoutilitară şi semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Ilfov.
Întrucât la înmânarea documentelor solicitate, conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cele două cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
În dimineaţa zilei de ieri, 8 octombrie a.c., în jurul orei 08.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizaţi despre faptul că pe Drumul Naţional 1, pe raza staţiunii Sinaia a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Din verificări s-a stabilit faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme conduse de doi bărbaţi cu vârstele de 41, respectiv 47 de ani.
Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, rezultatele au fost negative.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 47 de ani figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Tot ieri, în jurul orei 10.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră în zona de centru a municipiului, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Dâmboviţa, care a fost înregistrat de aparatul radar circulând pe Bulevardul Republicii cu viteza de 72 km/h.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Ulterior, în jurul orei 18.45, poliţiştii rutieri din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Ciorani, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe strada nr.6 din comuna Ciorani au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comună.
La testarea cu aparatul etilotest a acestuia, aparatul a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Seara trecută, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Drajna, au fost sesizaţi despre faptul că pe raza comunei Ceraşu, conducătorul unui autoturism ar fi intrat în peretele clădirii unei societăţi comerciale din comună.
Întrucât la înmânarea documentelor solicitate, conducătorul auto în vârstă de 28 de ani, din comună emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.
În celoe două cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
Sursă:IJP PH
Foto ilustrativ