Comunicat de presa.Expozitia  „Florile, culorile” la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova din Ploieşti. Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr.10 vă invită miercuri, 1 martie 2017, ora 11.00, la vernisajul expoziţiei lunii martie „Florile, culorile – ediţia a II-a”. Realizat în colaborare cu profesorii îndrumători şi elevii talentaţi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, acest proiect expoziţional vă provoacă să exploraţi vizual lumea fascinantă a florilor.

Aflată la cea de-a doua ediţie, expoziţia „Florile, culorile”, aduce în atenţia publicului o nouă colecţie de Cărţi Poştale de la începutul secolului XX. Tinerii artişti ai colegiului mai sus menţionat, prin intermediul creaţiilor realizate în diferite tehnici ale artei plastice (acuarelă, linogravură, ceramică), pun în valoare florile, atât de dragi tuturor şi care, prin coloritul şi mireasma lor, ne înfrumuseţează viaţa.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova dedică acest proiect expoziţional tuturor femeilor ca un prilej de bucurie ce marchează venirea primăverii, anotimp al renaşterii naturii şi implicit, al florilor.