Un Paste binecuvântat tuturor
În mai puţin de 4 ore va începe Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului (Paştele).
 
O sărbătoare a speranţei, a credinţei, a iertării, a iubirii şi a binelui.
O sărbătoare prin care trebuie să ne bucurăm alături de cei dragi (prieteni, familie, copii, etc) şi să ne găsim liniştea interioară, urmând ca după cele 3 zile, care au o semnificaţie aparte să nu mai fim invidioşi, bârfitori, egoişti.
 
“Învierea lui Iisus Hristos (Învierea Domnului) este un fundament doctrinar şi ritual pentru credinţa creştină - ortodoxă, catolică şi reformată. Este practic temelia bisericii pe care o cunoaştem astăzi. Acest eveniment este relatat de scrierile vremii şi de apostolii lui Hristos. La început, învierea ca doctrină nu a fost acceptată în Imperiul Roman cu excepţia primilor creştini.
„Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, că nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.”
— Evanghelia după Matei 27:62-66
Învierea lui Iisus Hristos (Paştele) este cea mai mare sărbătoare , a mai multor biserici printre care şi Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică sau Biserica Reformată. Este sărbătorită în prima duminică de după prima Lună plină de după echinocţiul de primăvară şi diferă de la un cult la altul datorită calendarului adoptat de o Biserică sau alta (calendarul gregorian sau calendarul iulian) 
 
Aşadar, vă dorim tuturor (cititori, colaboratori şi parteneri) un PASTE BINECUVÂNTAT, plin de linişte şi lumina sufletească, sănătate, credinţa şi iubire.
Speram să fim mai „curaţi” sufleteşte şi să ne revedem sănătoşi.
 
VĂ MULŢUMIM!