INFORMARE DE PRESA

Miercuri 04.04.2018 la sediul Organizaţiei Umanitare Concordia Ploieşti din judeţul Prahova, corul Penitenciarului Ploieşti „Brâul Muntenesc” format treisprezece persoane private de libertate selecţionate în regim semideschis, dirijat de profesor voluntar Ianculescu Angelica a susţinut un concert de muzică populară cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Evenimentul organizat are loc în baza unei colaborări între cele două institutii care vizează atât promovarea tradiţiilor, obiceiurilor specifice Paştelui, cât şi valorificarea valenţelor educative ale persoanelor private de libertate şi ale tinerilor instituţionalizaţi, stimularea creativităţii şi expresivităţii, promovarea unei atitudini proactive faţă de educaţie si dezvoltarea personală precum şi facilitării reintegrării sociale a categoriilor defavorizate.

În cadrul acţiunii, prin implicarea activă a personalului penitenciarului şi a preotului voluntar Georgian Alexandrescu din cadrul Parohiei Înălţarea Domnului Ploieşti au fost dăruite tinerilor din cadrul organizaţiei aproximativ 90 pachete constând în fructe şi dulciuri.

Totodată, în cadrul evenimentului, a fost prezentat şi un moment artistic susţinut de către tinerii din cadrul Organizaţiei Umanitare Concordia, contribuid astfel la creşterea coeziunii sociale, crearea unei atmosfere de celebrare a Sărbătorilor Pascale, stimularea toleranţei, a lucrului în echipă, a cooperării a iertării şi a împăcării.