
Potrivit unei postări pe pagina sa de facebook, cunoscutul jurnalist Cristian Anghelescu şi-a anunţat telespectatorii că a demisionat de la Ploieşti TV şi Antena 3 Ploieşti.
Începând cu data de 15 mai, relaţiile mele contractuale cu Ploieşti TV şi Antena 3 Ploieşti au încetat.
Decizia îmi aparţine în totalitate iar ambele emisiuni, “Pasul la ofsaid” şi “Tabela de marcaj”, vor fi realizate, cel mai probabil, de alţi redactori.
Nu vă pot spune decât că sunt mâhnit dar nici să fiu sugestionat la infinit nu mai puteam!
Am crezut că sportul nu trebuie manipulat, niciodată! Că Petrolul este entitatea sportivă care trebuie tratată preferenţial, la adevărata valoare, de câte ori prahovenii sunt interesaţi! Adică mai mereu! Am fost sugestionat că ideile mele nu sunt cele mai potrivite şi că mai există şi alte sporturi cu potenţial în afara de fotbal, baschet, handbal sau box.
Chiar dacă am putut demonstra, faptic, că rezultatul muncii mele a adus plusvaloare postului şi că reversul a “convins” la sfert, cei care au ajuns să hotărască destine – de puţină vreme! - nu au putut şi nici nu au vrut să înţeleagă realitatea!
Singurii care vor pierde cu adevărat sunteţi dumneavoastră, cei care aşteptaţi zilele de difuzare şi comentaţi atât de argumentat conţinutul producţiilor. Doar pentru voi sunt cu adevărat mâhnit!
Vă mulţumesc pentru încrederea acordată, ani la rând, şi aş vrea să cred că veţi putea comenta, ca şi până acum, rezultatele producţiilor îndrăgite!”precizează acesta.
Foto:http://www.cristian-anghelescu.ro/