
În ultimele 24 de ore, pompierii salvatori din judeţul Prahova au acţionat pentru gestionarea a 40 de situaţii de urgenţă, 23 dintre acestea fiind reprezentate de acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi două activităţi de îndrumare şi control.
Totodată, pompierii prahoveni au acţionat şi în alte 5 cazuri în sprijinul comunităţilor, care au vizat deblocarea uşilor de acces în locuinţe, pentru a facilita accesul echipajelor medicale la persoane cu probleme de sănătate, asanarea de muniţie neexplodată şi salvarea unui animal.
În acest interval, 29 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă din partea paramedicilor SMURD.
Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 6 accidente rutiere, în care au fost implicate 9 autoturisme şi un microbuz, precum şi cei 18 ocupanţi ai acestora. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităţilor de intervenţie au efectuat două misiuni de recunoaştere în teren, la Mănăstirea Caraiman şi la secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
Ieri, în jurul orei 13:00, pompierii prahoveni au fost solicitaţi să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a cuprins o locuinţă din comuna Râfov, sat Goga. Imediat, la locul indicat au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul camerei centralei termice şi la o cameră de la etaj, pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp. Nu au fost înregistrate victime.
Judeţul Prahova se află în continuare sub avertizare COD GALBEN meteo, până mâine, 05.04.2023, la ora 10:00. Fenomenele vizate sunt lapoviţă şi ninsoare în zonele mai înalte de relief, vreme deosebit de rece, cantităţi însemnate de precipitaţii (20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp) şi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55...65 km/h.
Vă reamintim că informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro.
De asemenea, puteţi descărca noua aplicaţie DSU. Fii informat şi fii pregătit oriunde, oricând!
Aplicaţia DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar şi Android şi poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:
-
App Store ( https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906);
-
Google Play ( https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu ).
Unităţile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.