Suspecţi pentru spargerea unui chioşc de difuzare a presei           În cursul nopţii de joi spre vineri, în jurul orelor 02.10, un echipaj al Poliţiei Locale Ploieşti, ce efectua activităţi specifice de patrulare pe Bulevardul Independenţei, a fost sesizat cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Rudului cu Anul 1907, tocmai s-a spart geamul unui chioşc de difuzare a presei.

          În urma verificărilor întreprinse, poliţiştii locali au depistat în zona indicată două persoane de sex masculin, având un comportament suspect. În plus, unul dintre ei prezenta la mâna stângă o plagă ce sângera.

          Tinerii au fost legitimaţi în persoana numiţilor  D.B. şi C.F.M., ambii cu vârsta de 16 ani, domiciliaţi în municipiul Ploieşti.

          De asemenea, numitul D.B. a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Ploieşti de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

          Cercetările în acest caz au fost preluate de lucrătorii Secţiei nr. 3 Poliţie, cărora le-a fost predat numitului C.F.M.