
Cercetat pentru furt prin găzduire
La data de 14 martie a.c., în jurul orei 7.00, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Drajna au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie, din comuna Izvoarele, despre faptul că i-ar fi fost sustrasă din locuinţă suma de 3.000 de lei şi un telefon mobil.
În baza sesizării poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că, femeia în cauză în perioada 9 martie-11 martie a.c. ar fi fost plecată de la domiciliu, lăsând proprietatea în grija unui tânăr de 16 ani.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au identificat persoana bănuită de săvârşirea faptei ca fiind chiar tânărul de 16 ani.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt prin găzduire.
Dosar de cercetare penală pentru comercializare de produse neomologate în România
La data de 14 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat în flagrant un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Corneşti în timp ce comercializa fără drept produse de protecţia plantelor de tipul erbicidelor şi fungicidelor, neinscripţionate în limba română şi fără ca acestea să fie omologate pe teritoriul României.
Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul bărbatului din judeţul Dâmboviţa unde au fost descoperite produse de protecţia plantelor.
Astfel, în urma percheziţiei a fost ridicată cantitatea de 45 de litri de produse neomologate pe teritoriul României.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a căror produselor de protecţia plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării.
Depistat de poliţişti în vederea executării pedepsei închisorii
La data de 14 martie a.c., Judecătoria Ploieşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii privind pe un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în municipiul Ploieşti, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 7 ani şi opt luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată cu patru acte materiale.
În baza mandatului, poliţiştii au identificat persoana în cauză şi a fost depusă în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni.
Dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de furt
Tot ieri, în jurul orei 13.00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi de către un bărbat, reprezentant al unui magazin din cadrul unui complex comercial din municipiu care a declarat că un bărbat ar fi sustras mai multe obiecte vestimentare.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au depistat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Ploieşti.
Prejudiciul în cauză a fost recuperat în totalitate şi predat reprezentantului societăţii.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt
Controalele în trafic continuă
La data de 14 martie a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfăşurau activităţi pe raza comunei Bucov, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influenţa alcoolului sau a substanţelor cu efect psihoactiv, au oprit, pentru control, pe Drumul Naţional 1 B, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comună.
Având în vedere comportamentul suspect al conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, ulterior, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Foto ilustrativ