
La data de 11 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN1, în localitatea Potigrafu, au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa din direcţia Ploieşti către Bucureşti, fiind înregistrat de aparatul radar circulând cu o viteză peste limita legală.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Ploieşti, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că acesta figurează cu permisul de conducere cu restricţii-Suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
La data de 11 martie a.c., în jurul orei 14.00, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Drajna au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Din cercetări, a reieşit faptul că, apelantul, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ102 B din direcţia Vălenii de Munte către Starchiojd a fost acroşat de un alt autoturism condus de un tânăr în vârstă de 17 ani.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În autoturism a fost identificat tatăl tânărului care a declarat faptul că acesta i-ar fi încredinţat autoturismul, deşi avea cunoştinţă de faptul că nu deţine permis de conducere.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi încredinţare.
La data de 12 martie a.c., în jurul orei 17.30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control pe Bulevardul Republicii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani din municipiu.
Întrucât acesta manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la substanţa cannabis, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive.
Sursă: IJP Prahova
Foto ilustrativ