
La data de 3 martie a.c., în jurul orei 08.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti- Biroul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serivicu pe Drumul Naţional 1, intersecţie cu Drumul Naţional 72, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că valabilitatea numerelelor provizorii de circulaţie ale autoturismului condus de bărbat figurează ca fiind expirată din luna octombrie a anului 2022.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
La data de 3 martie a.c., în jurul orei 16.45, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Azuga, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe strada Rondului din oraş, au oprit, pentru control, un motociclu condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din staţiune.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Din verificări, s-a stabilit faptul că motociclul în cauză i-a fost încredinţat tânărului de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din oraş.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere şi încredinţare.
Tot ieri, 3 martie a.c., în jurul orei 17.30, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Valea Călugărescă, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza comunei Dumbrava, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comună.
În urma interogării bazelor de date a rezultat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Atât pe parcursul zilei de ieri, 3 martie a.c., precum şi în cursul nopţii trecute, poliţiştii rutieri prahoveni au identificat şi depistat 4 conducători auto aflaţi, la volan, sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv.
În jurul orei 12.30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe Drumul Naţional 1, la intersecţie cu DJ 155 pe raza localităţii Păuleşti, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vărstă de 31 de ani, din judeţul Ilfov care circula din direcţia Bucureşti către Braşov.
Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism (Cannabis).
Ulterior, în jurul orei 15.30, tot poliţiştii rutieri ploieşteni, au oprit, la intersecţia Drumului Naţional 1 cu DJ 155, pe raza localităţii Păuleşti un alt autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Floreşti.
Având in vedere comportamentul suspect al conducătorului auto, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism ( Marijuana).
Noaptea trecută, în jurul orei 02.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Buşteni, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră pe raza staţiunii, au oprit, pentru control, pe strada Palanaca, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din staţiune.
Întrucât acesta manifesta un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism ( Amphetamină).
Ulterior, în jurul orei 03.00, poliţiştii rutieri ploieşteni au oprit, pentru control, pe strada Ştrandului din municipiu, un alt autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din oraşul Băicoi.
Întrucât şi acesta manifesta un comportament suspect, la testarea cu aparatul DrugTest, acesta a indicat prezenţa unor substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism ( Amphetamină).
Toţi conducătorii auto au fost conduşi la spital în vederea recoltării de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe psihoactive.
În toate cauzele au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
Sursă: IPJ Prahova
Foto ilustrativ