IJP Prahova.Comunicat de presă.31 ianuarie 2023
 
Tânăr de 26 de ani depistat de poliţişti după ce ar fi sustras bani dintr-o cutie cu donaţii
La data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 00:00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.3 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi de către agentul de securitate de la o staţie de alimentare cu carburant din zona de vest a municipiului, despre faptul că din interiorul staţiei ar fi fost sustrasă suma de 200 de lei. 
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că, în timp ce se afla lângă casa de marcat a unităţii, un bărbat ar fi sustras dintr-o cutie cu donaţii suma de 200 de lei, ulterior plecând de la faţa locului cu un autoturism. 
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au depistat, la scurt timp, autoturismul în cauză, stabilindu-se că persoana bănuită de comiterea faptei are vârsta de 26 de ani, din municipiu. 
Suma în cauză a fost recuperată şi predată reprezentanţilor staţiei de carburant. 
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Infracţiuni la regimul silvic
La data de 30 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte au fost sesizaţi de către un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Văleni despre faptul că în perioada 28-30 ianuarie a.c., persoane necunoscute ar fi tăiat şi sustras dintr-o pădure particulară din oraş mai mulţi arbori. 
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat 14 cioate din specia salcâm care prezentau urme recente de tăiere. 
În urma cercetărilor, persoanele bănuite de comiterea faptelor au fost identificate ca fiind patru bărbaţi cu vârstele de 30, 31,33,respectiv 34 de ani, stabilindu-se că faptele ar fi fost comise la data de 28 ianuarie.
O mare parte din cantitatea de lemne sustrase a fost găsită la domiciliul persoanelor în cauză, aceasta fiind ridicată şi predată reprezentanţilor Ocolului Silvic. 
În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere, fără drept, de arbori şi furt de arbori.
 
,,Taxi pirat’’ depistat pe raza comunei Bucov 
 
În dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 09.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au fost sesizaţi despre faptul că de Drumul Naţional 1 B, din direcţia Albeşti-Paleologu către Ploieşti se deplasa un autoturism care efectuează transport ilegal de persoane. 
În baza sesizării, poliţiştii au depistat şi oprit, pentru control, pe raza comunei Bucov autoturismul în cauză, acesta fiind condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Ploieşti. 
În autoturism au fost identificaţi patru pasageri cu privire la care s-a stabilit faptul că urmau să achite contravaloarea cursei la coborârea din autoturism. 
În cauză, faţă de conducătorul auto a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, fiindu-i suspendat dreptul de utilizare al autovehiculului pe o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
 
Viteza cu care rulează conducătorii auto şi indisciplina pietonilor, în atenţia poliţiştilor rutieri prahoveni 
 
Ieri, 30 ianuarie a.c., la nivelul Serviciului Rutier Prahova şi poliţiilor orăşeneşti Breaza şi Vălenii de Munte au fost organizate şi desfăşurate 3 acţiuni rutiere pentru reducerea numărului de accidente rutiere cu urmări grave. 
În cadrul celor trei acţiuni, s-a acţionat pentru combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni care prin nerespectarea prevederilor legale privind traversarea părţii carosabile în mod corespunzător sunt implicaţi tot mai des în accidente de circulaţie, precum şi pentru reducerea riscului victimal în accidente produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. 
Astfel, în total au fost controlate peste 225 de autovehicule, fiind efectuate, cu ocazia opririi în trafic  95 de testări cu aparatul etilotest în vederea depistării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice. 
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale, 48 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză, precum şi 19 pietonilor. 
Ca sancţiuni complementare poliţiştii au reţinut două certificate de înmatriculare şi un permis de conducere.
Atragem atenţia asupra importanţei respectării normelor rutiere în vigoare, pentru reducerea numărului de accidente rutiere.
Exemple: 
În jurul orei 17.15, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte au depistat pe DJ 102 B, în localitatea Drajna de Jos un bărbat în vârstă de 53 de ani care se deplasa pe bicicletă.  
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
 
Ulterior, în jurul orei 17.45, pe acelaşi drum judeţean, poliţiştii au depistat un alt biciclist în vârstă de 53 de ani, în cazul căruia aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
În cele două cauze, bărbaţii au fost sancţionaţi contravenţional conform OUG nr.195/2002 cu amendă în valoare de 870 de lei, fiecare.
 
Foto ilustrativ