BREAKING NEWS.Traficul rutier pe DC 134 Sinaia ( drumul Cotei) va fi inchis pentru efectuarea activităţilor de deszăpezire. Apelul  POLITIEI RUTIERE PRAHOVA
Astazi,13 ianuarie a.c., începând cu ora 18.00 traficul rutier pe DC 134 Sinaia ( drumul Cotei) va fi inchis pentru efectuarea activităţilor de deszăpezire.
 
Recomandări privind circulaţia vehiculelor în condiţii de iarnă
 
Intrucat ne aflăm în anotimpul rece, caracterizat prin instabilitate atmosferică, temperaturi scăzute, ninsoare şi polei, conducătorilor de autovehicule li se recomandă să circule, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu o viteza care sa permită oprirea în siguranţă.
 
Aceste condiţii meteo impun din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalţi participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice.
 
Precizăm că utilizarea anvelopelor de iarna este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, în caz contrar conducătorul auto riscă o sancţiune cuprinsă între 9-20 puncte amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare. 
 
În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. 
 
Totodata, este obligatoriu ca şoferii să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită ori mâzga. 
 
 Reamintim obligaţia conducătorilor de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone de a purta echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public. 
 
O atenţie deosebită  necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi a lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze.
Foto ilustrativ/observatorulph.ro
Sursa:IJP Prahova