IJP Prahova.Buletin informativ.6 ianuarie 2023
Reţinut pentru 24 de ore, după ce ar fi fost suprins în timp se sustrăgea material lemnos dintr-o pădure din satul Diţeşti
 
La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, poliţiştii Secţiei nr.2 de poliţie rurală Floreşti au depistat mai multe persoane în timp ce încărcau material lemnos într-un atelaj hipo, pe raza satului Diţeşti.
Din cercetări a reieşit că, poliţiştii în baza unor informaţii deţinute au constituit mai multe pânde, iar în urma activităţilor efectuate au surprins în flagrant patru tineri cu vârstele cuprinse între 17 şi 29 de ani, în timp ce sustrageau material lemnos.
La faţa locului au fost identificate un motoferăstrău mecanic, un topor, un atelaj hipo, dar şi cantitatea de 1,088 metri cubi material lemnos, esenţă stejar.
Materialul lemnos a fost lăsat în custodia reprezentului Ocolului Silvic Moreni.
În urma probatoriului administrat faţă de tânărul în vârstă de 26 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori.
 
Depistaţi la volan fără permis de conducere sau sub influenţa băuturilor alcoolice
 
Tot ieri, în jurul orei 11.30, poliţiştii Secţiei nr.1 de poliţie Ploieşti în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Căpşunelor din municipiu au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Ploieşti.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.
În jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Ploieşti.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
12 permise de conducere retrase de poliţiştii prahoveni
 
În ultimele 24 de ore, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova- au organizat şi desfăşurat 5 acţiuni pentru combaterea faptelor antisociale şi pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. 
În cadrul acţiunilor, au fost legitimate 314 persoane, au fost controlate 222 de autovehicule pe drumurile publice din judeţ, fiind efectuate 115 testări cu aparatul etilotest, în vederea depistării conducătorilor auto care aleg să pună atât siguranţa lor, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, în pericol, urcându-se la volan, deşi au consumat băuturi alcoolice. 
Astfel, au fost aplicate, în total, 106 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 36.500 de lei, dintre care, cele mai multe au fost aplicate la regimul circulaţiei. 
Ca măsuri complementare, poliţiştii rutieri au reţinut 12 permise de conducere, dintre acestea 5 fiind retrase pentru neacordare prioritate pietoni, iar 6 pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare.
Totodată, au fost retrase şi două certificate de înmatriculare.
Foto ilustrativ