Momentele de sărbătoare, în special cele de la sfârşit de an, ne aduc şi episoade de reflecţie. Unii dintre noi ne gândim la ce-am făcut, alţii ne structurăm planuri de viitor. Există şi persoane care-şi blamează viaţa, care sunt nemulţumite de tot ceea ce au sau li se întâmplă, care cred că viitorul este este strict în mâinile noastre, că durează la infinit... Poate că o discuţie cu unul dintre salvatorii despre care amintim, la modul colectiv, la fiecare incendiu, accident sau dezastre naturale, ar fi ca un duş cu apă rece asupra imprevizibilului vieţii. Ionuţ Valentin Petre este unul dintre cei care s-au luat, deseori, la „trântă“ cu moartea pentru a mai da vieţii o şansă, pentru a salva bunuri şi pentru a deschide noi uşi. Este pompier de 15 ani, iar anul acesta a fost desemnat „salvatorul de onoare“, o recompensă pentru care şi-a riscat viaţa, coborând vreo 10 metri, într-o fântână din Amaru, pentru a salva o femeie care se cam „supărase“ pe existenţa sa.
Sunt însă detalii pentru care salvatorii ca Ionuţ sau Piticu’, cum îi spun colegii, nu au timp de analiză. Altele sunt priorităţile lor. Câteodată, cuprinşi de doza imensă de adrenalină şi dorinţa de a salva uită şi familia pe care au lăsat-o acasă şi care, după fiecare intervenţie, vor să audă o veste bună, un simplu „sunt bine“...
Acţiunea de la Amaru a avut loc în luna august, când pentru Detaşamentul de Pompieri din Mizil s-a dat alarma pentru intervenţia la o persoană căzută într-o fântână. Aici, au dat peste o femeie, în vâstă de 54 de ani, aflată la o adâncime de vreo 10 metri. Nu intrăm în detalii despre cum a ajuns acolo, pentru că nu le cunoaştem cu exactitate şi nici nu reprezintă subiectul poveştii noastre. După ce au analizat toate circumstanţele, decizia echipei de pompieri a fost ca Ionuţ să fie cel care coboară. „Intervenţia prezenta pericol pentru că pereţii puţului erau de pământ, se puteau surpa peste noi oricând. Dar am reuşit să ajung cu bine la ea, intrase deja în hipotermie. Am legat-o, iar colegii au tras-o la suprafaţă. Ulterior, m-au tras şi pe mine, iar când am ieşit, mi-au dat vestea că a leşinat, că este inconştientă. A fost ca o lovitură în moalele capului. Te doare când reuşeşti să prinzi firul de viaţă, te bucuri că ai învins, iar, la scurt timp, primeşti altă veste. Din fericire, şi-a revenit, a trăit. De atunci, nu mai ştiu nimic de dumneaei. Sper să fie bine“, ne-a povestit Ionuţ.
Despre premiul primit, Piticu’ este mândru, dar nu-l consideră doar al lui, ci al întregii echipe cu care a intervenit. O echipă care îi este ca o familie, în care a intrat în urmă cu 15 ani şi unde se mai vede acţionând cel puţin un deceniu. Despre anii petrecuţi aici, ar putea scrie romane întregi. De la oameni carbonizaţi, de culoare verde-albăstruie, fumegând, dar încă mergând, până la tineri inconştienţi, gonind nebuni cu maşini puternice, fără a şti că, de fapt, se grăbesc spre invalidate sau chiar spre moarte.
Din filmul intervenţiilor sale, Ionuţ s-a oprit la episodul de la Sângeru, acolo unde patru fraţi au fost „înghiţiţi“ de viitură. A participat la căutări. Şi n-ai cum să nu fii marcat de o astfel de dramă când, tu însuţi eşti părinte, şi ştii cât de mult te afectează orice suferinţă a copilului tău. Darămite astfel de cazuri… De altfel, intervenţiile în care au fost implicaţi şi copii şi pentru care nu s-a mai putut face nimic, au fost cele care l-au durut cel mai tare. Oricât de puternic ai fi sau ţi se cere să fii în astfel de posturi, sufletul nu ţi-e de fier. Şi oamenii aceştia plâng şi se întreabă după tragediile în care au fost neputincioşi dacă nu cumva puteau face, totuşi, ceva. Dar nu sunt Dumnezei pe pământ şi nici nu pot face ceea ce oamenii ignoră, cum ar fi, spre exemplu, curăţarea periodică a coşului de fum, una dintre cauzele principale care duc la incendii. Şi, din păcate, în această perioadă a anului, aproape că nu există zi în care să nu avem o ştire despre o astfel de situaţie.
Ca tată, Ionuţ ştie cât de important este ca prevenţia să fie deprinsă de la vârste fragede. Ori de câte ori i se propune să participe la cursuri de informare în şcoli, se gândeşte să le capteze atenţia celor mici aşa cum ar proceda cu copiii săi. A mai „furat“ din tactul pedagogic şi de la soţie, care este educatoare la o grădiniţă din Câmpina, şi ştie că jocul şi poveştile au cel mai bun rezultat în cazul educaţiei celor mici. Şi-ar dori ca băiatul său să-i calce pe urme, să cunoască pas cu pas această profesie, dar să aibă ambiţia să-l depăşească. Însă decizia îi va aparţine la momentul adecvat.
Aşa cum i-a aparţinut şi lui Ionuţ Petre, atunci când a optat să schimbe visul de copil, cel de a fi tehnician silvic, cu cel de a fi pompier. „Am iubit dintotdeauna natura. Şi acum fac tot posibilul ca să petrec cât mai mult timp cu familia în cadru natural. Am făcut şcoală în silvicultură, doar că nu m-am mai regăsit în domeniul acesta. Altele îmi erau aşteptările. Spre pompieri mi-a surâs ideea încă din armată, unde l-am avut comandant tot pe domnul Tudoroiu care, în prezent, este inspector-şef la ISU Prahova. Fiind mic de statură, 1,63m, mi-a fost mai greu în primă fază să mă încadrez. Dar când s-a dat derogare, am reuşit să trec cu brio de toate probele, iar acum sunt acolo unde chiar simt că mi-e locul. Trebuie să-ţi placă, să vrei să faci treabă. Asta le tot spun şi celor tineri care vin în echipa noastră. Să nu caute doar un salariu sigur şi să stea cu gândul la pensionarea timpurie, ci să vină cu plăcere la muncă“, a completat Piticu’.
Ionuţ Petre este imaginea unui colectiv prin mâinile căruia Dumnezeu lucrează, a unor oameni care, de multe ori, îşi pun viaţa în pericol pentru a o salva pe-a altora. Nu pot face minuni întotdeauna. Dar fac tot ce pot.
Sunt oameni care, la rândul lor, aşteaptă puţin de la noi: să le respectăm recomandările, să le eliberăm calea atunci când merg spre intervenţii şi, poate, un simplu MULŢUMESC!
Foto: arhivă personală Ionuţ Petre
Sursa:CJ Prahova
